Un consilier local demonteaza ideea construirii unei a doua unitati de primiri urgente in Ploiesti

Un consilier local ploieștean demontează ideea de construire a unei a doua unități de primiri urgențe în Ploiești, așa cum a fost aceasta lansată de primarul Adrian Dobre. Medicul Marius Andrei Dinu, consilier local PSD și fost director al Maternității din Ploiești, este de părere că un nou spital municipal nu va putea să înglobeze și o unitate de primiri urgențe

pentru că nu există personal specializat suficient. “Nu văd logica a două unități de primiri urgențe în Ploiești. Ar fi mai util să fie dublată capacitatea UPU de la Spitalul Județean, acolo unde există și dotarea și specializarea necesară. Altfel ne vom trezi în situația de a duce un pacient la urgențele de la noul spital municipal și apoi să ne dăm seama că acesta are nevoie de un chirurg și va trebui să urcăm din nou pacientul în ambulanță și să-l trimitem la Spitalul Județean. Eu cred că cel mai bine ar fi să se meargă pe un parteneriat Primăria Ploiești și Consiliul Județean Prahova pentru dublarea capacității UPU de la Spitalul Județean. Se pot accesa și fonduri europene pentru asta, iar eficiența va fi mult mai mare”, a declarat medicul Andrei Dinu într-o emisiune la Antena 1 Ploiești.