La sfârşitul lui 2013, Lidl a obţinut statutul de Superbrand, ca o recunoaştere a succesului înregistrat de brand de la lansarea sa în România. Calitatea produselor Lidl, încrederea consumatorilor în brand, dar şi ascensiunea sa rapidă au condus către această recunoaştere, confirmată prin includerea Lidl în Cartea Superbrands 2013/2014. Lidl este unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine din Europa, activând în peste 20 de ţări europene şi având aproximativ 10.000 de magazine. De la intrarea pe piaţa locală, în 2011, numărul magazinelor Lidl a ajuns la 174, compania numărându-se printre retailerii de top din România. Cheia succesului Lidl constă în principiile de bază ale companiei: grija faţă de satisfacţia clientului, un raport superior între calitate şi preţ, amabilitatea şi deschiderea faţă de clienţi, dar şi respectul şi încrederea. Aceste principii se regăsesc în activitatea Lidl la toate nivelurile. Clienţii Lidl sunt întâmpinaţi mereu cu produse de calitate la cele mai competitive preţuri, dar şi cu activări interesante, precum concerte sau concursuri. Astfel, la atingerea cifrei de 1.000.000 de fani pe pagina de Facebook a Lidl România, compania a sărbătorit alături de clienţi prin lansarea imnului „Un Milion de Prieteni”, interpretat de Andra feat. Krem. Mai mult, Lidl se implică şi în viaţa comunităţilor în care activează, implementând proiecte proprii sau susţinând iniţiative ale comunităţii. Un proiect propriu de mare anvergură a fost organizarea, cu sprijinul Poliţiei Rutiere Române, a celei mai ample campanii de educaţie rutieră din România. Astfel, în data de 29 septembrie 2013, peste 10.000 de copii din toată ţara au luat parte la cursul de educaţie rutieră ce a avut loc simultan în parcările tuturor magazinelor Lidl la nivel naţional. „Includerea Lidl în Cartea Superbrands 2013/2014, datorită încrederii pe care clienţii o acordă brandului, calităţii produselor şi dinamismului de care dă dovadă activitatea noastră, este pentru noi o onoare. Suntem deosebit de mândri şi considerăm această distincţie ca pe o confirmare a valorii brandului Lidl, susţinută de eforturile noastre, ale tuturor angajaţilor companiei,” declară Georgiana Tugearu, PR Manager Lidl România. „Lidl a obţinut statutul de Superbrand 2013 pentru calitate, încredere şi dinamism, clasându-se ca lider în categoria Supermarket, Hypermarket, Cash & Carry și Discounter. În urma cercetării derulate pentru identificarea celor mai performante branduri de pe piaţa din România, Lidl s-a remarcat în special la dimensiunea încredere, unul dintre cele mai importante atribute pentru consumatorii români în interacţiunea cu un brand", afirmă reprezentanţii Superbrands. Supebrands este o organizaţie internaţională independentă, ce promovează activităţile de branding şi oferă distincţii brandurilor cu rezultate excepţionale. Prin intermediul programelor sale implementate în peste 88 de ţări, Superbrands identifică şi recompensează branduri de top din toată lumea.
Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

