În cursul anului 2013 s-au înregistrat la Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorului Prahova 20 reclamaţii din partea consumatorilor împotriva furnizorului de energie termică - SC Dalkia Termo Prahova.
Aspectele reclamate evidenţiau, în principal, refuzul SC Dalkia Termo Prahova de a aproba debranşarea consumatorului pe diferite motive, cum ar fi :
1.– că abonatii care solicitau debranşarea nu deţineau autorizaţie de construire;
2 – că asociaţia din care face parte abonatul are datorii la SC Dalkia, cu toate că locatarul nu înregistra datorii către asociaţie, fiind cu întretinerea plătita la zi;
3 – că abonatul s-a debranşat ilegal înainte de anunţarea furnizorului de energie termică;
4 - că blocul în care domiciliază petentul se află în zona unitară de încălzire şi că se poate promova o singură soluţie de încălzire şi anume încălzirea centralizată, al cărei furnizor este Dalkia Termo Prahova SRL (conform HCL 353/30,09,2011, aşa cum susţine firma).
TOATE reclamaţiile s-au conluzionat ca fiind întemeiate, consumatorii îndeplinind conditiile stabilite în art 30 alineatul 2 Legea 325/2006.
Apărările Dalkia pentru justificarea refuzului de debranşare sunt nefondate, motivat de următoarele considerente:
1.- este ilegală, abuzivă şi nejustificată solicitarea SC Dalkia în sensul ca abonatul să depună la dosarul de debranşare autorizaţie de construire, întrucât Primăria Ploieşti - prin Direcţia Generală de Dezvolare Urbană - îndrituită să aplice Legea 50/1991 – emite o negaţie, în sensul că nu este necesară obţinerea unei autorizaţii de construire pentru debranşare;
2.- de asemenea, este ilegală şi abuzivă solicitarea SC Dalkia ca abonatul să depună la dosarul de debranşare dovada că asociaţia din care face parte are platită, la zi, datoria către Dalkia, întrucât, în această ipoteză, dacă consumatorul are întreţinerea plătită la zi şi nu înregistrează datorii la asociaţie, acestuia îi este încălcat dreptul legal, fundamental, prevăzut de art 3 din OG nr 21/1992 – privind protecţia consumatorilor, de a avea acces liber pe piaţa de produse şi servicii;
3.- în cazul în care consumatorul întâi s-a debransat şi apoi a depus dosarul cu documentele aferente debranşării, cu respectarea art 30(2) din Legea 325 /2006, Dalkia poate solicita autorităţilor administraţiei locale – Primăriei - sancţionarea consumatorului, însă nimeni nu-i dă dreptul societăţii Dalkia de a refuza scoaterea acestui consumator din baza de date a clienţilor săi, ajungându-se la situaţia ca aceştia să plătească c/valoarea energiei termice deşi, în fapt, ei sunt debranşati.
Practic, aceşti consumatori sunt “condamnaţi“ să rămână, pe vecie, captivi în sistemul Dalkia, deşi nu-şi mai doresc acest lucru.
4 - motivaţia SC Dalkia că aceşti abonaţi ce doresc debranşarea se află în zona unitară de încălzire este incorectă şi abuzivă încălcându-se, de asemenea, dreptul legal, fundamental, al acestora, de a avea acces liber pe piaţa de produse şi servicii.
Consumatorii petenţi sunt nevoiti să rămână branşati la sistemul de furnizare energie termica, la SC Dalkia termo Prahova SA. De fiecare dată în care s-au constatat astfel de încălcări ale drepturilor consumatorilor, Comisariatul Judeţean Prahova a sancţionat contravenţional SC Dalkia şi a dispus măsuri de intrare în legalitate .
Bine de ştiut
Continutul art 30 alin 2-6 din Legea 325 /2006: “Art. 30. -
(2) Deconectarea unui consumator de energie termică dintr-un condominiu se face cu respectarea următoarelor condiţii cumulative:
a) acordul vecinilor de apartament, atât pe orizontală, cât şi pe verticală;
b) acordul scris al asociaţiei de proprietari, exprimat prin hotărârea adunării generale, asupra intenţiei de realizare a unui sistem individual de încălzire;
c) anunţarea, în scris, a operatorului care are şi calitatea de furnizor, cu cel puţin 30 de zile înainte.
(3) Debranşarea unui utilizator de energie termică, altul decât cel de tip condominiu, se realizează cu anunţarea operatorului care are şi calitatea de furnizor, cu cel puţin 30 de zile înainte.
(4) Deconectările/debranşările prevăzute la alin. (1)–(3) nu se pot realiza în timpul sezonului de încălzire.
(5) Deconectările/debranşările prevăzute la alin. (1)–(3) se efectuează numai de către operatorul care are şi calitatea de furnizor, în termen de maximum 45 de zile de la data solicitării, după verificarea documentelor care dovedesc îndeplinirea condiţiilor cumulative impuse.
(6) Cheltuielile de deconectare/debranşare se suportă de către solicitant.”

