Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

Fascinati de robotelul pirotehnicienilor

Fascinati de robotelul pirotehnicienilorPeste 1.700 de copii, de la cei mai mici până la adolescenți, au răspuns invitației de a petrece Ziua Internaţională a Copilului alături de polițiști și ceilalți lucrători ai M.A.I..La standurile poliției, copiii au avut ocazia să se familiarizeze cu specificul muncii polițiștilor și să ia contact direct cu autospecialele şi echipamentele performante folosite de oamenii legii în activitatea zilnică. Criminaliștii au prezentat un laborator mobil de ultimă generaţie, folosit pentru realizarea cercetării la faţa locului, iar polițiștii de la pirotehnic au prezentat „roboţelul pirotehnic”, un dispozitiv performant de detectare a explozivilor şi de dezamorsare a bombelor. De asemenea, cei mici au avut ocazia să vadă cum se ridică o amprentă și să facă fotografii cu motocicletele și autospecialele folosite de polițiștii rutieri și cei de ordine publică. Totodată, au avut posibilitatea să vadă de aproape câinii polițist și să facă fotografii alături de aceștia. Un stand care s-a bucurat de o atenție desebită din partea copiilor a fost cel al polițiștilor de intervenții și acțiuni speciale – ,,mascații”, aici cei mici au avut ocazia sa vadă echipamentele folosite la acțiunile cele mai dificile ale polițiștilor. Copiii prezenţi au luat parte la diferite concursuri pe teme preventive, iar pe toată durata evenimentului, polițiștii prezenți le-au oferit copiilor, pliante cu sfaturi utile pentru a-și proteja viața, bunurile sau pentru a nu fi implicați în evenimente rutiere. De asemenea, cei prezenți au primit și revista polițiștilor - Revista Poliția Română. Totodată, cei mai mari dintre adolescenți au avut posibilitatea să afle cum pot deveni la rândul lor polițiști, de la eveniment nelipsind reprezentanți ai Școlii de Agenți de Poliție ,,Vasile Lascăr” Câmpina care au oferit informați utile celor care doresc o carieră în poliție.