Blocaj in Primarie/ Ploiestiul risca sa se umple de tantari, capuse si soareci

Primarul interimar al Ploieștiului, Cristian Ganea s-a întâlnit astăzi cu directorii din primărie  și din instituțiile subordonate Consiliului Local pentru a debloca situațiile create  prin neplata unor facturi către unii operatori economici.

Astfel, au fost discutate contractul cu Coral, contractul cu Apa Nova, acordul cadru cu Industrie Mică, contractul cu STS,  plățile către constructorii care lucrează la proiectele cu finanțare europeană, dar și situația personalului pentru mentenață în școli detașați la SGU. În momentul de față, societatea care se ocupă de deratizare şi dezinsecție în municipiul Ploiești nu-și mai poata desfășura activitatea din cauza unor aspecte semnalate de conducerea direcției economice. Acest lucru poate pune în pericol sănătatea populației, având în vedere sezonul de primăvară care va aduce înmulțirea țânțarilor, a căpușelor și a rozătoarelor. De asemenea, din cauza unor aspecte semnalate de  direcția economică, cea care nu a acordat viza CFPP, nu se pot realiza lucrări de marcaje în Ploiești și nu se poate asigura serviciul de mentenanță al sistemului de semaforizare. Fără această viză, ordonatorul principal de credite, primarul, în speță viceprimarul cu atribuții de primar, nu poate semna facturile sau le poate semna pe propria răspundere, cu eventuale implicații penale. Prin urmare, primarul interimar, Cristian Ganea, a convocat membrii Consiliului Local într-o ședință de lucru mâine, la ora 13.00, pentru găsirea unor  soluții de deblocare a acestor situații tensionate.