La lăsatul secului, înainte de intrarea în Postul Paştelui, în satul tradiţional aveau loc petreceri, fiecare înfruptându-se pe săturate din bucatele de care nu se vor mai putea atinge în post, pentru a nu le duce dorul. Voia bună era înteţită de dansuri, cântece şi jocuri. Înainte de a intra în post, avea loc „strigarea peste sat“ a greşelilor fiecărui membru al comunităţii, apoi oamenii îşi cereau iertare unii altora, astfel încât să nu intre în post supăraţi. Curăţenia severă obligatorie din bucătărie începea din prima zi a postului, astfel că ţăranii îşi schimbau şi vasele în care mâncau, pentru a şterge orice urmă de grăsime animală din hrană. Lăsatul secului se mai numeşte Zăpostitul de Paşti şi Duminica albă, pentru că este ultima zi din săptămâna albă. Lăsatul secului pentru Postul Paştelui „cade între 1 februarie şi 8 martie, perioada se suprapune aproximativ începutului primăverii, iar în comunităţile tradiţionale această zi echivala cu o adevărată petrecere în aer liber, nu numai a tinerilor, ci a întregii comunităţi“, a spus Ovidiu Focşa. Postul Paştelui are şapte săptămâni de post, din care ultima săptămână, Săptămâna Mare, este considerată de sine stătătoare, în această săptămână fiind ţinut în mod tradiţional postul negru. Înainte de intrarea în post avea loc petrecere. Duminică seara se făcea o petrecere, dacă ar fi să îi găsim un echivalent de acum ar fi petrecerea de Anul Nou, avea aceeaşi importanţă şi amploare. Încă de sâmbăta, cu o zi înainte de Duminica lăsatului secului se pregăteau foarte multe feluri de mâncare, se făceau excese alimentare şi bahice, se pregăteau feluri fără carne, dar care conţinea din plin produse lactate, brânză, lapte, smântână. La lăsatul secului, toţi se adunau şi mâncau. Oamenii încercau să mănânce din toate, astfel ca pe perioada de renunţare să nu le ducă dorul.
