Postul Sfintelor Paşti începe pe 3 martie şi se termină pe 19 aprilie. Învierea Domnului va fi prăznuită în 20 aprilie. Postul Paştelui este postul dinaintea Învierii Domnului, este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durata ale Bisericii Ortodoxe, fiind numit şi Postul Mare.Pastele din 2014 este prăznuit pe 20 aprilie. Pastele este sărbătoarea Învierii Domnului. Modul de calculare a datei Sfintelor Paşti s-a stabilit la primul sinod ecumenic, ţinut în anul 325 la Niceea. Sărbătoarea Paştelui este momentul în care prăznuim “omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi veşnice şi săltând îl lăudam pe Mântuitorul, pe cel unul binecuvântat şi preamărit, Dumnezeul părinţilor noştri”. Ca acest lucru să se întâmple cu adevărat şi în noi este nevoie ca sa zicem “fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi şi să iertăm toate pentru Înviere şi aşa să strigam: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Conform tradiţiei stabilite cu timpul în Biserică, în cursul Postului Mare se posteşte astfel: în primele două zile (luni şi marţi din săptămâna I) se recomandă, pentru cei ce pot să ţină, post complet sau (pentru cei mai slabi) ajunare până spre seară, când se poate mânca puţină pâine şi bea apă; la fel în primele trei zile (luni, marţi şi miercuri) şi ultimele două zile (vinerea şi sâmbăta) din Săptămâna Patimilor. Miercuri se ajunează până seara (odinioară, până după săvârşirea Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite), când se mănâncă pâine şi legume fierte fără untdelemn. În tot restul postului, în primele cinci zile din săptămână (luni-vineri inclusiv), se mănâncă uscat o singură dată pe zi (seara), iar sâmbăta şi duminica, de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn şi puţin vin. Se dezleagă, de asemenea, la vin şi untdelemn (în orice zi a săptămânii ar cădea), de sărbătorile Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul (24 februarie), Sfinţii 40 de mucenici (9 martie), Joia Canonului celui mare, înainte şi după serbarea Buneivestiri (24 şi 26 martie), precum şi în ziua Sfântului Gheorghe (23 aprilie), iar după unii şi în Joia Patimilor. La praznicul Buneivestiri (25 martie) şi în Duminica Floriilor, se dezleagă şi la peşte (când însă Bunavestire cade în primele patru zile din Săptămâna Patimilor, se dezleagă numai la untdelemn şi vin, iar când cade în vinerea sau sâmbăta acestei săptămâni, se dezleagă numai la vin). Odinioară, chiar şi legile statului bizantin asigurau respectul cuvenit postului Păresimilor, interzicând toate petrecerile, jocurile şi spectacolele din acest timp. Postul de alimente este însă fără efect dacă nu este însoţit de milostenie, bunătate, iubire, răbdare şi respect, spune purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Stoica. Postul Paştelui, adică postul dinaintea Învierii Domnului, este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. De aceea, în popor, este numit, în general, Postul Mare şi aduce aminte de postul de 40 de zile ţinut de Mântuitor înainte de începerea activităţii sale mesianice. În general, preoţii şi scriitorii bisericeşti privesc acest post ca pe o instituţie de origine apostolică. În primele trei secole, durata şi felul postirii nu erau însă uniforme peste tot. Astfel, după mai multe mărturii, unii posteau numai o zi, în Vinerea Patimilor, alţii două zile, adică în vinerea şi sâmbăta de dinainte de Paşti, alţii trei, o săptămână sau chiar până la şase săptămâni. La Ierusalim, în secolul IV, se postea opt săptămâni înainte de Paşti, pe când în Apus, în aceeaşi vreme, postul dura doar 40 de zile. De la sfârşitul secolului al III-lea, postul cel mare a fost împărţit în două perioade distincte, cu denumiri diferite: Postul Păresimilor (Patruzecimii), sau postul prepascal, care ţinea până la Duminica Floriilor şi avea o durată variabilă, şi Postul Paştilor (postul pascal), care ţinea o săptămână, din Duminica Floriilor până la cea a Învierii şi era foarte aspru. Abia în secolul al IV-lea, după uniformizarea datei Paştilor, hotărâtă la Sinodul I Ecumenic, Biserica de Răsărit (Constantinopol) a adoptat definitiv vechea practică, de origine antiohiană, a postului de şapte săptămâni, durată pe care o are şi astăzi, cu toate că deosebirile dintre bisericile locale asupra duratei şi modului postirii au persistat după acel moment.
Postul Paştelui, cel mai aspru dintre cele patru
Ultima dintre cele şapte săptămâni de post deplin, adică săptămână dintre Florii şi Paşti, este cea a Sfintelor Patimi, adică Paştile Crucii sau al suferinţei Domnului. Durata de 40 de zile a Postului Paştilor se întemeiază pe o tradiţie vechi-testamentară: potopul, care trebuia să spele Pământul de păcate, a ţinut 40 de zile şi 40 de nopţi; 40 de ani au mâncat evreii mană în pustie, înainte de a ajunge în pământul făgăduinţei; Moise a stat pe munte 40 de zile pentru a primi Legea; ninivitenii au postit 40 de zile pentru a se pocăi; Iisus a postit în munte 40 de zile şi 40 de nopţi înainte de începerea activităţii publice. Postul Paştilor este nu doar mai lung şi mai important, ci şi cel mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe.
