Înălțarea este o sărbătoare mare și frumoasă, în care regăsim numeroase obiceiuri și tradiții străvechi ce îmbină într-un mod autentic românesc credința cu credințele, sacrul cu magicul, legenda cu realitatea.
Hristos s-a înălțat! Pe 25 mai sărbătorim Înălțarea Domnului, cunoscută popular și sub numele de Ispas sau Paștele Cailor. Tot astăzi, în bisericile românești se duc slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc, a celor căzuți în război. Sărbătoarea Înălțării Domnului pică întotdeauna în joia celei de-a șasea săptămâni de după Paști, simbolizand înălțarea cu trupul și sufletul la cer a lui Hristos, dumnezeirea sa.
“Din Sfânta Scriptură aflăm că Mântuitorul Și-a ridicat mâinile, binecuvântându-i pe ucenici, iar pe când îi binecuvânta S-a înălțat la cer (Luca 24, 51), în timp ce un nor L-a făcut nevăzut pentru ochii lor (F.A. 1,9). Adeseori Dumnezeu le-a vorbit oamenilor din nor, fenomen prin care se manifestă energiile divine, menite să reveleze prezența Divinității, dar să o și ascundă”, se arată pe crestinortodox.ro.
Tradiții și obiceiuri românesti de Înălțare
Dacă de Paște creștinii se salută între ei adresându-și cuvintele “Hristos a înviat!”, în această zi de mare sărbătoare, creștinii folosesc formula de salut “Hristos s-a înălțat!”. După Ispas, salutul între creștini revine la forma sa inițială de dinainte de Paște.
De Ispas, femeile cu rude care au decedat în anul respectiv trebuie să dea de pomană celor săraci băutură, azime și ceapa verde, în unele zone împărțindu-se chiar lapte dulce fiert cu păsat. Se spune că în ziua sărbătorii de Înălțare, sufletele celor morți se înalță la cer și pentru a putea străbate acest drum au nevoie de merinde. În același timp, bucatele pregătite pentru această zi sunt la fel de îmbietoare ca și cele de Paști. În Muntenia se vopesc ouă roșii care se împart pentru sufletul celor dragi, pentru ca cei în neființă să aibă lumină și bucurii acolo unde au ajuns. În unele zone s-a păstrat și tradiția ca cel care primește să întoarcă gestul la rândul său dăruind un mănunchi de mături.
Totodată, despre cei care mor în ziua de Ispas se spune că ajung direct în ceruri. Mai mult, cerurile sunt deschise între sărbătoarea Paștelui și cea a Înălțării…
De ce se mai numește însă în popor sărbătoarea Înălțării Domnului și Ispas? Conform legendei și miturilor românești, Ispas este de fapt numele bărbatului care, ascuns pe după niște pietre, a privit Înălțarea Domnului mut de uimire. Pentru că Ispas era bucuros și vesel, sărbătoarea Ispasului este una a voioșiei și a bucuriei. Ziua Înălțării este o zi mare care trebuie cinstită ca atare. Nu se efectuează treburi gospodărești, nu se coase, nu se spală, nu se lucrează în casa ori altfel riști să cazi pradă primejdiilor, loviturilor sau grindinei. Nu se dă cu împrumut sare și foc din casă. În caz contrar, gospodăria se va confrunta cu pagubă și ceartă, iar vacile nu vor da lapte gras pentru a face smântână. Nici nu se aprinde foc în gospodșrii în această zi ori altfel casa respectiăa va vui tot anul.
Numeroase obiceiuri de Ispas au o origine agrară și sunt legate de ciclul naturii și al animalelor. Nu se seamănă pământul în ziua de Înălțare... În credința populară, rodul va lipsi de pe pământul în care se va semăna în această zi sfântă. Totodată, este indicat ca toate lucrările agricole de semănat să aibă loc înainte de Ispas. Recoltele vor fi bogate doar dacă pământul a fost semănat până în Ispas. În cazul în care semănatul se realizează după Ispas, pământul nu mai rodește.
Leuștean, frunze de nuc și alte plante care aduc belșug, sănătate și fericire în dragoste
Elementul vegetal este la rândul său nelipsit din obiceiurile și tradițiile sărbătorii de Ispas. Leușteanul este o plantă specifică acestei sărbători, Ispasul fiind singura sărbătoare a anului în care leușteanul pare a căpăta atribute magice și vindecătoare. În anumite zone ale țării există obiceiul “legatului cu frunze de nuc”. Creștinii se încing cu frunze de nuc la brâu deoarece în popor se crede că și Iisus a făcut același lucru la înalțarea Sa. La nivel simbolic, frunzele de nuc reprezintă de fapt limbile de foc (manifestare a Sfântului Duh) care L-au înconjurat pe Iisus în ziua Înălțării. Frunzele de nuc au proprietăți benefice, aducând sănătate, tămăduire și liniște pentru cel care le poartă de Înălțare.
Pe de altă parte, vitele “se bat” cu leustean, gospodarii sperând ca acestea să devină mai grase și mai frumoase. Totodată, din vârful cozilor de la viță se taie o bucată de par care se îngroapă ulterior într-un furnicar spunând: “Să dea Dumnezeu să fie atâtia miei șți viței câte furnici sunt în acest furnicar!”
În același timp, în alte zone ale țării, leușteanul, această planta puternic aromată, este așezat la ferestre, ca un talisman de protecție împotriva trăsnetelor și a fulgerelor. El aduce spor în casă și ține la distanță de gospodaria respectivă răul și gângăniile. Moșii de Ispas sunt celebrați prin împodobirea caselor cu crengi de paltin. Tinerii care nu și-au găsit alesul și își doresc să se căsătorească (atât fetele, cât și băieții) culeg frunze de alun din pădure despre care se spune că aduc norocul și fericirea în dragoste.
Paștele Cailor: Legenda spune că într-o singură zi a anului caii pot mânca pe săturate...
Ispasul mai este cunoscut și sub numele de Paștele Cailor, în popor existând credința că în această zi, timp de numai un ceas, caii au dezlegare de la Maica Domnului de a se sătura. Conform legendelor populare, în urmă cu mulți ani, caii au fost afurisiți și blestemați de Maica Domnului: „Fire-ați cai afurisiți,/ De mine, de Dumnezeu,/ Mai tare de Fiul meu./Voi să nu mai aveți saț,/ Numa-n ziua de Ispas/ Și-atuncea vreme de-un ceas”.
Caii nu au fost năpăstuiți pe nedrept, spune legenda... La nașterea lui Iisus în iesle, în timp ce boii au mâncat cumpătat fânul din grajd, caii s-au lăcomit peste limite, ajungând să mănânce chiar și din fânul în care era ascuns pruncul Iisus pentru a nu fi găsit de oamenii lui Irod. În timp ce boii au fost binecuvântați de Fecioara Maria, caii au fost blestemați să nu se sature decât o singură zi pe an. (sursa: garbo.ro)
