Walter Hilgers este un muzician german, dirijor și profesor de muzică și în prezent este primul director artistic onorific din istoria Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploiești. El s-a născut în anul 1959 în Stolberg/Rhein, s-a format profesional urmând specializările Tubă, Contrabas și Pian la Universitatea de Muzică din Aachen. În 1978 devine tubist al Orchestrei Simfonice din Düsseldorf, iar un an mai târziu dă curs invitației Orchestrei de Festival din
Bayreuth, din care face parte timp de 12 ani. La vârsta de 20 de ani, câștigase deja audiția pentru postul de tubist al Orchestrei Filarmonicii din Viena. Angajamentele sale ca muzician l-au condus spre orchestre precum: Orchestra Filarmonicii din Hamburg, Orchestra Simfonică Radio din Hamburg, spre Orchestra de Festival din Bayreuth și Orchestra Filarmonicii din Viena.
În 30 de ani de activitate orchestrală, a interpretat sub bagheta lui Herbert von Karajan, Lorin Maazel, Claudio Abbado, Daniel Barenboim, Zubin Mehta, André Previn, Pierre Boulez, Georg Solti, James Levin, Seiji Ozawa, Riccardo Muti, Bernhart Haitink și Günter Wand.
Ca membru fontador a făcut parte peste 25 de ani din ansamblul de suflători de alămuri German Brass, ale cărui reprezentări concertante, înregistrări audio și audio video sunt legendare și cunoscute pe plan mondial. Totodată în 1978 își începe activitatea de pedagog, urmând să predea la universitățile de Muzică din Düsseldorf, Aachen și Lübeck. În perioada 1989-1995 este Profesor pentru Tubă și Muzică de Cameră la Universitatea de Muzică din Hamburg iar în 1995 urmează să fie numit Profesor al Universitatii de Muzică ,,Franz Liszt" din Weimar, unde deține catedra de Muzică de Cameră pentru Suflători. Activitățile sale ca Pedagog, Solist, Interpret de Muzică de Cameră și Dirijor, l-au condus de-a lungul anilor prin întreaga Europă, Statele Unite ale Americii, America de Sud, Australia și Asia. Invitațiile ca Dirijor l-au condus printre altele spre orchestre precum: Orchestra Radio München, Filarmonica George Enescu București, Orchestra Națională Radio din București, Orchestra Națională de Cameră Radio din București, spre Orchestra Filarmonicii Montevideo, Orchestra Filarmonicii din Zagreb, Orchestra Națională Simfonică din Buenos Aires, Orchestra Brandenburgică de Stat din Frankfurt și către Orchestra Filarmonicii din Nissa.

