Traditii, superstitii si credinte legate de Anul Nou

Noaptea trecerii dintre ani este un moment aparte în multe din culturile lumii. Noaptea trecerii dintre ani este un moment magic şi in tradiţia populară românească. Este un moment în care are loc înfruntarea dintre vechiul şi noul an, un moment în care timpul se opreşte în loc pentru a-şi putea continua curgerea sa permanentă, un moment în care timpul “se reînnoieşte”, anul vechi se “îngroapă”, iar cel nou abia se naşte. Este cunoscut de aceea şi sub numele de "Îngropatul Anului".

Conform unei credinţe din popor, pentru a alunga spiritele rele şi a primi cum se cuvine noul an în casa ta, nu trebuie să aştepţi Revelionul în linişte, ci în zgomot şi voie bună, cu uşile larg deschise. De asemenea, este interzis să plângi în prima zi a anului dacă nu vrei să ai parte de lacrimi şi ghinion pe tot parcursul anului.

Pestele este una din mancărurile menite să îţi aduca prosperitatea şi să-ţi asigure o trecere lină şi uşoara în anul care vine. Consumă un măr în ajunul Anului Nou şi vei avea parte de sănătate pe tot parcursul anului, ne învaţă tradiţia. Şi strugurii au o semnificaţie aparte în seara de Revelion. Fiecare din cele 12 boabe de struguri consumate de Revelion semnifică prosperitatea în cele 12 luni ale anului care vor urma. Pe de altă parte, carnea de pasăre nu este deloc considerată aducătoare de noroc. Precum păsările de curte care scormonesc pământul pentru a-l împrăştia, tot astfel se crede că se împrîştie prosperitatea şi binele din casa în care se serveşte carne de pasare.

Se crede că în noaptea Anului Nou animalele capătă grai de la Dumnezeu şi vorbesc între ele. Fiinţa umană care le poate auzi însă îşi va găsi sfârşitul în anul respectiv. Tot în noaptea de 31 spre 1, bătrânii spun că aprinderea unei lumânări sau a unei candele sub icoană până se luminează de ziuă are rostul de a-l îndupleca pe Dumnezeu pentru a-ţi da un an uşor şi luminos.

În anumite sate ale ţării noastre, în această noapte magică se mai păstrează încă obiceiul ghicirii în stele de către fetele tinere, care doresc să îşi găsească alesul. Tinerele ies în afara casei şi se uită pe cer, numărând nouă stele. Dacă ultima stea, cea de-a noua, este mai mare şi mai strălucitoare decât celelalte, înseamnă că ursitul fetei care numără va fi un bărbat ales, deosebit. După ce termină de numărat, fata se adresează stelei respective pentru a o ajuta să-şi întâlnească ursitul.

Dorinţa spusă la miezul nopţii cu optimism şi credinţă că se va îndeplini are cele mai mari şanse să se îndeplinească. Dacă vezi o stea căzătoare în noaptea dintre ani, anul respectiv va fi unul dintre cei mai buni din viaţa ta. Îţi va schimba cursul vieţii în mod decisiv.

De asemenea, o dată ce noaptea s-a încheiat şi soarele răsare, în funcţie de direcţia vântului, poţi face preziceri cu privire la anul care vine. Dacă vântul bate dinspre sud înseamnă că pentru anul următor se anunţă prosperitate şi vreme bună, frumoasă. Dacă vântul suflă dinspre nord este de rău augur. Prezice calamităţi naturale pentru anul care a început. Vântul care suflă dinspre vest este de bun augur, fiind un semn al bogăţiei şi al abundenţei de peşte, dar prezicând totodată moartea unei persoane de stat importantă. Dacă nu bate niciun fel de vânt atunci anul care vine va fi, pe tot parcursul său, un an benefic, înfloritor, plin de voie bună şi belşug.

Odată ce trece de miezul nopţii, dacă vrei să ai parte de noroc în anul următor, prima persoană care îţi calca pragul casei ar trebui să fie o persoană de sex masculin. Neapărat brunetă! Odinioară, bărbatul brunet care îţi intră în casa nu trebuia să vină cu mâna goală, ci aducând cu el pâine – pentru ca gospodăria respectivă să fie îmbelşugată, cărbune – pentru ca nimeni în casa respectivă să nu sufere de frig şi verdeaţă – pentru ca viaţa persoanelor respective să nu se ofilească niciodată.

O culoare despre care se crede că are darul de a atrage norocul anului care vine, dar şi energiile de factură pozitivă este roşul. Nu contează dacă este la vedere sau nu, important este să porţi roşu dacă vrei ca în anul respectiv să îţi meargă bine. Iar dacă porţi un lucru nou pe tine, cât de mic, cu atât mai bine. Iar când se apropie miezul nopţii şi începe numărătoarea inversă, trebuie să ţii în mână un lucru, un simbol sau un indiciu a ceea ce îţi doreşti cel mai mult pentru anul care vine.

Mai trebuie să ştii că atât în ajunul Anului Nou, în ziua de 31 decembrie, cât şi în ziua Anului Nou – 1 ianuarie, activităţile casnice trebuie întrerupte dacă nu vrei să fii urmărit de ghinion în anul care vine. Nu trebuie să mături, nu trebuie să dai gunoiul afară din casă, nu trebuie să speli (altfel duhurile rele vor intra în aceste rufe), nu trebuie să tai cu foarfeca.

Vâscul, aşezat pe mese în noaptea Anului Nou, este considerat ca aducător de şansă, noroc şi prosperitate.

În noaptea de Revelion, cuvintele urâte şi gândurile duşmănoase nu-şi au rostul. Se crede că cei care le adresează celorlalţi sunt urâţi în faţa lui Dumnezeu şi vor fi urmăriţi de ghinion de-a lungul întregului an. (www.garbo.ro)