Dreapta politică. Care dreaptă?! Dreapta lui Traian Băsescu, creată în 10 ani de uriașă iluzionare de ”trăiți bine”?!
Dreapta... care ar fi... mai la dreapta de Băsescu și care nu există pentru că nu a existat niciodată nimic în afara chipului unicului și singurului personaj politic românesc care a reușit cu succes și voluptate să combine, să împartă și să despartă apele politice, în așa fel încât, acum, după 10 ani de domnie absolută și la 2 ani de la începerea războiului dintre cele două ”flori ale politcii românești”, trandafirul social-democrat neocomunist și o mână de flori artificiale, strâns legate cu funda șefiei statului băsescian, a reușit să împlinească cele mai negre profeții, o apocalipsă previzibilă microscopic.
După cum bănuiesc că se știe (deși, am unele îndoieli fondate pe realitate), pentru ca un regim democratic să existe, și nu doar în mintea cuiva, și nu doar teoretic, el are nevoie de o scenă politică pluripartită, de o turnantă a puterii pe care să evolueze în chip democrat, prin votul liber consimțit al cetățenilor statului. Adică, acel pol politic care să își dovedească prezența prin eficacitatea și coerența cu care urmărește și respectă valorile democratice ale statului de drept și statului democrat.
De asemenea, pentru ca o țară să fie ferită de alunecarea spre prăpastia dictaturii și a totalitarismului, trebuie ca acea țară să dețină, prin clasa sa politică și prin politica pe care aceasta o manifestă activ, acele pârghii care să combine perfect valorile democratice cu puterea de coeziune între forțele politice existente pentru a urmări scopul democratic, acela al creșterii, progresului și libertății tuturor valorilor sociale și economice.
Ca să existe un pol politic de dreapta, trebuie ca toți actorii politici, care creează scena și cadrele politicii acestui pol, să înțelegă să acționeze, nu prin opoziții și lupte intestine în fața polului politic de stânga, nu în baza intereselor personale, a unor doctrine prăfuite, depășite de realitate și vremuri, și nu etalând la nesfârșit figuri politice cu pretenția de a fi singurele reprezentative pentru dreapta politică.
Cu ce s-a construit dreapta românească în ultimii 10 ani?! Cu oamenii născuți și crescuți în laboratorul politic al lui Traian Băsescu, deveniți din pasiunile secrete sau mai puțin secrete ale acestuia, formați să fie niște executanți obedienți și purtători de ștafetă pentru uriașa ambiție a ”șefului statului”?!
Un Mihai Răzvan Ungureanu închis în ”turnul de fildeș” al elitismului diplomatic, un Cătălin Predoiu copt la forja ”justiției macoveniene” și mânat de ambiții și venalități obscure împrumutate cu sârg de la creatorul lui, niște liberali complet depășiți și dezabuzați de adevărul lor ”istoric”, care s-a transformat într-o monedă de schimb cu aere elitiste și pretenții de fată bătrână candidată eternă la măritiș, rămasă mereu în umbra unei Dudui care o eclipsează printr-o năucitaoare ambiție de ”tovarășă zeloasă” ce ține, a ținut și va ține, din păcate pentru români, să sufle toate meritele si medaliile de ”fruntașă a dreptei”?!
Unde se regăsesc, în toți acești maratoniști și sprinteri politici antrenați la școala băsesciană, acele calități ale unor oameni care să poată deveni lideri ai polului politic de dreapta?!
Când, acum 10 ani, Traian Băsescu a fost chemat la sfat de taină și i s-a încredințat misiunea de a prelua puterea politică care risca să fie demascată și dezechilibrată definitiv odată cu producerea marii schisme din sânul stângii politice născută între părintele actualei Românii ideologice, Ion Iliescu și uzurpatorul puterii iliesciene, Adrian Năstase, odată cu această misiune crucială i-a fost încredințată și crearea unei noi diversiuni politice: aceea a formării unui așa zis pol de dreapta, o contrapondere politică care să le orienteze atenția românilor spre altă zonă decât cea a dezastrului.
Și, încă odată, dacă mai era nevoie, bătrânul guru al politicii românești moderne a avut o mână și o intuiție de mafaldă. Numai Traian Băsescu ar fi reușit ceea ce, de fapt, a și reușit: să obțină o amânare de 10 ani pentru întoarcerea fiilor rispitori socialiști. Nu. Nu există niciun eșec al dreptei pentru că, este simplu, dreapta nu a existat niciodată. Și, nu, nu există nicio posibilitate de refacere a dreptei pentru că orice tentativă de a reface ceva din nimic duce la un singur răspuns. Cine mai crede în povestea cu reunirea, mobilizarea, sforțarea și opintirea pentru a reuși să refaci ceva ce nu a existat, dar care are pretenția de a continua să fie luat în calcul în fața uriașei omniprezențe a stângii, acela este nu numai nebun, dar și periculos.
Românii trebuie să înceapă să reconsidere cu adevarat politica sub care trăiesc și asta urgent și cât se poate de conștient. Altfel, menținerea iluziei existenței unui pol politic de dreapta sau a unor indivizi cu adevărat determinați și aplicați doctrinei de dreapta în rândurile actualei clase politice nu va face decât să ne ajute cu succes să ajungem ca, în noiembrie 2014, să constatăm, așa cum am mai constat și în 2012, și la europarlamentarele din acest an, că, timp de 25 de ani, am trăit o greșeală finalizată apoteotic și fatal la 360 grade.
Iar pentru acest ultim efort de întelegere, va trebui să părăsim virtualitatea politică și să plonjăm în realitatea crudă: aceea că, dincolo de cifre, scheme, analize, discursuri, showuri, nume si fețe politice, România nu a ajuns încă să dețină acel pluripartitism real, că noi, românii, nu avem habar de ceea ce înseamnă cu adevărat o doctrină politică, un partid politic, o clasă politică și, în final, realitatea noastră politică și socială, cât să putem alege și să creăm PRIN NOI o democrație reală, cu toate valorile ei la fel de reale și cu acei oameni politici reuniți în jurul unui adevărat lider politic de dreapta al cărui scop să nu fie acela de a crea războaie între stânga și dreapta, ci de a face să existe o țară și o lume cu adevărat democratice.
Marina Ene, Consultant politic
