După o seară de duminică în care unii dintre români (n-are deloc relevanță numărul) au ieșit în stradă pentru ca magistrații să dispună, în continuare, în mod discreționar de viața, libertatea și cariera noastră, fără să răspundă în vreun fel pentru ceea ce fac, am auzit voci care spuneau că protestatarii sunt îngrijorați de faptul că au ieșit din pușcării violatori, hoți, tâlhari, raficanți de persoane și că asta nu este deloc în regulă. Cu alte cuvinte, protestele de duminică din București și din alte câteva orașe ale țării n-ar fi fost pentru susținerea instituțiilor represive ale statului sau pentru proslăvirea securității de tip nou, ci pentru ca modificările la legile justiției să nu fie aplicate de asemenea manieră încât să iasă din penitenciare hoții. Îngrijorarea oamenilor este asolut firească și legitimă, iar protestele ce au la origine doar această motivație sunt binevenite. Ar trebui totuși să ne aducem aminte ce se întâmpla, de exemplu în luna februarie a acestui an. În mare parte aceleași persoane care au mărșăluit aseară prin București erau în stradă, alături de președintele Klaus Iohannis și protestau împotriva grațierii. Așa li s-a spus lor atunci: să iasă în stradă și să strige contra măsurilor de grațiere a unor fapte. Ei bine, pentru ceea ce s-a întâmplat acum, într-o măsură destul de importantă, sunt de vină și cei care au protestat atunci și acum în centrul Bucureștiului și prin alte orașe din țară. Explicația este una cât se poate de simplă. Dacă s-ar fi făcut grațiere ar fi ieșit din penitenciare doar cei care au săvârșit abateri cu risc social minor, pentru că măsura ar fi fost îndreptată exclusiv către aceștia.
Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180