Deși modernizarea liniilor de tramvai aferente traseului 102 a fost gata cu multă vreme în urmă, reluarea circulației garniturilor de tramvai pe acest traseu s-a produs abia în urmă cu câteva zile. Motivul invocat de primarul Adrian Dobre pentru această întârziere a fost acela că era necesară e expertiză tehnică asupra lucrărilor, mai ales în condițiile în
care un grup de salariați de la TCE Ploiești reclamau faptul că s-ar fi comis erori în execuție. Despre această situație a vorbit, la finele acestei săptămâni, într-o emisiune de la Ploiești TV, avocatul George Botez, liderul consilierilor municipali PSD. “Primarul Adrian Dobre are o datorie politică față de salariații de la TCE și de aceea a comandat acea expertiză și a întârziat astfel punerea în circulație a tramvaiului 102. Între timp și-a dat seama că nu era ce credea el și lucrurile au reintrat în normal. În administrația locală ar trebui să lăsăm politica la o parte și să ne ocupăm cu toții, indiferent de partid, de problemele reale ale comunității”, a declarat consilierul George Botez.

