Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

Parcul Municipal Vest – vorbe de asmutit potaile latratoare

La momentul dării sale în folosință, în iunie anul acesta, Parcul Municipal Vest, investiția de 15 milioane de euro pe fonduri europene, era ok. Între timp, mai totul s-a degradat, iar parcul a ajuns astăzi, după două luni de caniculă zdravănă, un câmp uscat. Acum, vorbele de genul Volosevici, Bădescu, Teodorescu sau Ganea sunt de vină pentru

că investiția a devenit la momentul actual aproape nefuncțională sunt bune doar pentru asmuțit potăile lătrătoare. Pasarea responsabilității de colo-colo e o prostie. Folosește doar în competițiile politice, dar pentru ploieșteni asta nu contează aproape deloc. Unul dintre consilierii locali cu experiență serioasă în administrația municipală a pus punctul pe I. Avocatul George Botez, liderul consilierilor municipali PSD, a declarat, într-o emisiune de la Ploiești TV, că Parcul Municipal Vest s-a degradat pentru că n-a avut cine să aibă grijă de el. “În ultima ședință din mandatul trecut, în mai 2016, am încercat să promovăm un proiect de hotărâre care să suplimenteze organigrama, în așa fel încât să putem angaja oameni care să se ocupe de mentenanța și paza parcului. N-am reușit s-o facem pentru că grupul consilierilor PNL a spus că n-are rost să mai votăm așa ceva atunci, pentru că vin ei la putere după alegeri și o vor rezolva”. Cam asta este povestea care a ajuns să dăuneze grav ploieștenilor. Inconsecvența, indolența și interesele politice de moment au privat Ploieștiul de o zonă de agrement cu potențial. Abia cu ceva vreme în urmă au început demersurile pentru angajarea de personal pentru Parcul Municipal Vest. Cică s-ar fi angajat vreo opt persoane. Așa susține primarul Adrian Dobre. Sigur că nu-i deloc suficient, dar tot e ceva. Nu prea se înghesuie ploieștenii să lucreze în administrație, dar dacă demersurile erau inițiate mai demult, poate până acum aveam tot personalul necesar.