Cristian Ganea, unul dintre viitorii viceprimari ai Ploieștiului, a făcut recent o declarație interesantă, care vine să spulbere zvonurile ce dădeau mai mult ca sigur un război între social-democrați și liberali în Consiliul Local Ploiești. “Proiectele PNL pentru ploieşteni şi în interesul ploieştenilor le vom susţine necondiţionat. Până la urmă suntem în administrație ca să
găsim soluţii să aducem Ploieştiul la un nivel european. Aşadar, nu exclud o numire a mea în funcţia de viceprimar şi o colaborare cu PNL în ceea ce priveşte interesele cetăţenilor”, a declarat preşedintele PSD Ploieşti.

