Ce prioritati are noua majoritate din Consiliul Local Ploiesti?

Social-democrații, cei care au reușit să obțină cele mai multe dintre voturile exprimate în Ploiești pentru Consiliul Local, au anunțat ce urmează să facă, cu prioritate, odată cu constituirea noului legislativ municipal și după ce acesta va începe să funcționeze în plin. Potrivit avocatului George Botez, purtătorul de cuvânt al PSD Ploiești și consilier local PSD, grupul

social-deocraților ploieșteni vor încerca să canalizeze cu prioritate eforturile administrației locale către modernizarea cartierelor mărginașe ale orașului. “Este una dintre prioritățile pe care candidatul nostru, Cristian Ganea, le-a lansat în campania electorală și pe această linie vom merge. Vom încerca să asigurăm și acestor oameni condiții de trai decente, în conformitate cu standardul unui municipiu reședință de județ”, a declarat consilierul George Botez la Wyll TV.