Art. 1 În cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat se lansează \emph{Programul pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii}, denumit în continuare Programul „Start-up nation — România“.
Art. 2 Întreprinderile beneficiare ale Programului „Start-up nation — România“ sunt întreprinderile înființatc de către persoane fizice după intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pe baza prevederilor Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2011 pentru stimularea inființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți în afaceri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 6/2011 cu modificările și completările ulterioare sau Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperatiei, republicată și care îndeplinesc, la data depunerii cererii de finanțare, criteriile de eligibilitate impuse de legislația în domeniul ajutoarelor de minimis, condițiile de eligibilitate prevăzute în hotărârea Guvernului privind aprobarea normelor de implementare a schemei de ajutor de minimis care va fi adoptată potrivit art. 8, precum și condițiile specifice în cazul finanțării din fonduri europene.
Art. 3 (1) Prin Programul „Start-up nation — România“ se poale acorda ajutor de minimis în sumă maximă de 200.000 lei/beneficiar, reprezentând 100\% din valoarea cheltuielilor eligibile, unui număr maxim anual de 10.000 de beneficiari.
(2) Sumele necesare implementării Programului „Start-up nation — România“ se vor asigura anual de la bugetul de stat cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat și/sau din fonduri externe.
Art. 4 În afara obligațiilor stabilite prin actele normative în vigoare, aplicabile oricărui operator economic, întreprinderea beneficiară de ajutor de minimis în condițiile Programului „Start-up nation — România“ are și obligația să facă dovada, la momentul depunerii cererii de decont, a angajării, cu contract de muncă pe durată nedeterminată și cu normă întreagă, a minim 2 salariați, precum și obligația menținerii celor două locuri de muncă pentru cel puțin 3 ani, începând cu anul următor plății ajutorului de minimis.
Art. 5 (1) Măsurile de natura ajutorului de minirnis se implementează prin intermediul unei scheme transparente de minimis, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului și se derulează cu respectarea criteriilor stabilite de nonnele europene și de legislația națională în domeniu.
(2) Raportare a și monitorizarea ajutoarelor acordate în baza schemei de ajutor se face în conformitate cu prevederile legislației naționale și europene în vigoare.
(3) Prin derogare de la prevederile art. 7 și art. 10 din Ordonanța de urgență a guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată cu rnodificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare, procedurile necesare initierii unei noi scheme de ajutor de minimis vor fi efectuate pînă la elaborarea și aprobarea hotărârii Guvernului prevăzute la art. 8.
Art. 6 Activitățile și cheltuielile neeligibile în cadrul schemei de ajutor sunt cele prevăzute în legislația națională și cea europeană în domeniul ajutorului de minimis.
Art. 7 (1) Recuperarea ajutorului de minimis se va efectua conform prevederilor Ordonanței de urgență a guvernului nr. 77/2014 aprobată cu rnodificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Ajutorul de minimis care trebuie recuperat include și dobânda aferentă, datorată de la data plății ajutorului până la data
recuperării acestuia. Rata dobânzii aplicabile este cea stabilită prin legislația specifică națională și europeană în vigoare.
Art. 8 În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat va elabora și supune aprobării Guvernului o hotărâre privind aprobarea normelor de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzută la art. 5.

