- "Zenyth Pharmaceuticals" şi-a recunoscut înfrângerea şi în cel de-al doilea proces deschis împotriva "Automatic Inc", proprietara portalului WordPress, prin care cerea eliminarea unui text critic la adresa "Colonhelp"
- Reprezentanţii firmei reclamante, Paulina Ailincăi şi fiul acesteia, Paul Emanuel Ailincăi, au sperat că, prin intentarea proceselor, vor obţine despăgubiri de minim 100.000 euro; instanţa îi obligă să achite 3.500 USD, drept "taxă pe prostie" (denumirea oficială este de "cheltuieli de judecată") "Zenyth Pharmaceuticals" Bistriţa, judeţul Neamţ (J27/805/2007, CUI 21917821) - "mama" produsului "Colonhelp" - a renunţat la apelul declarat împotriva sentinţei Judecătoriei Sector 4 Bucureşti pronunţate în dosarul cu numărul 31186/4/2012, prin care era respinsă, ca neîntemeiată, cererea de obligare a proprietarului portalului WordPress, "Automatic Inc", să elimine un text critic de pe un blog. Tribunalul Bucureşti a luat act, la 2 octombrie, de renunţarea la această cale de atac. În acest fel, rămâne definitivă sentinţa Judecătoriei Sector 4 Bucureşti, care obligă şi la plata unor cheltuieli de judecată: "respinge cererea, ca neîntemeiată. Obligă reclamanta la plata sumei de 2.500 USD, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând cheltuieli de judecată".
Tentativă nereuşită de cenzurare a dreptului la opinie
Patronii "Zenyth Pharmaceuticals" au fost deranjaţi de textul critic "ColonHelp nu ajută colonul. Dar goleşte portofelul!". Au chemat la judecată compania "Automatic Inc", deţinătoarea portalului, pentru a-i impune să şteargă textul respectiv şi a-i lua cel puţin 100.000 euro spre a compensa un prejudiciu calculat cumva preliminar. Decişi în demersul lor, patronii au deschid două procese, dintre care unul în procedură de urgenţă, ambele la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti. Procesul pentru obţinerea unei ordonanţe preşedinţiale cu obligaţia de a face, Dosar 31187/4/2012, a fost înregistrat la data de 18.09.2012. Solicitarea a fost însă respinsă de instanţă, la 11 ianuarie 2013, însă "Zenyth" a declarat recurs zece zile mai târziu. Recursul a fost judecat la Tribunalul Bucureşti, care l-a respins ca fiind nefondat şi, în plus, a obligat firma care l-a făcut să plătească 1.000 de dolari către firma pe care a târât-o în procese. Celălalt dosar, 31186/4/2012, înregistrat la data de 18.09.2012, are ca obiect "acţiunea în răspundere delictuală" şi este deschis tot la Judecătoria Sector 4, dar nu mai invocă urgenţa situaţiei şi apelează la procedura comună. Prima instanţă s-a pronunţat la 27 februarie 2013, când a respins cererea făcută de "Zenyth Pharmaceuticals" şi, la fel ca în primul caz, a obligat-o la plata sumei de 2.500 USD, reprezentând cheltuieli de judecată. "Zenyth" a făcut apel, însă apoi a renunţat la continuarea procesului, astfel că Tribunalul Bucureşti, la primul termen, 2 octombrie 2013, nu a mai avut decât să ia act de această renunţare.
"ColonHelp nu ajută colonul. Dar goleşte portofelul!"
Autorul blogului "Insula îndoielii" precizează în textul "ColonHelp nu ajută colonul. Dar goleşte portofelul!" că a fost contactat şi ameninţat cu procese nu pentru că ar fi propagat informaţii neadevărate, ci pentru că a arătat adevărul. O parte a acestui adevăr este că produsul "ColonHelp" generează chiar el un simptom pe care pretinde că îl tratează, cel al apariţiei plăcii mucoide în colon. În sprijinul afirmaţiilor sale, bloggerul face trimitere la un text de specialitate - "Placa mucoidă - cum ne «detoxifiem» de ceva ce nu există cu ajutorul curăţitorilor intestinali!", în care se spune, printre altele, că "Suntem bombardaţi de publicitate agresivă în favoarea unor aşa-numite produse de detoxifiere a colonului, care nu sunt de fapt decât nişte banale laxative de volum (care pot avea, într-adevăr, rostul lor) la suprapreţ" sau "Când cineva încearcă să vă vândă un produs al cărui efect se bazează pe afirmaţii conform cărora 80% din problemele de sănătate pot fi prevenite sau rezolvate prin «curăţarea colonului» sau prin sesiuni de «detox», încercaţi să fiţi sceptici şi nu vă lăsaţi amăgiţi de nişte capcane comerciale". De asemenea, în acest text se apreciază că toate ingredientele de bază care compun produsul "ColonHelp" costă, de la alţi producătorii, de circa 10 ori mai puţin.
De la distribuţie de vin la "ColonHelp"
"Zenyth Pharmaceuticals" SRL a fost înfiinţată la data de 13.06.2007, cu un capital social de 200 lei, de către Paulina Ailincăi (n. 06.04.1953 în Tazlău, Neamţ) şi fiul acesteia, Paul Emanuel Ailincăi (n. 6.07.1975 în Piatra Neamţ), care deţin şi în prezent cote egale de participare. Simţind, probabil, că românii nu vor mai da aşa mulţi bani cât ar vrea ei pe "ColonHelp", patronii şi-au completat domeniul de activitate, la sfârşitul anului trecut, cu câteva domenii, printre care şi cele avute de "Forest Bar": intermedieri în comerţul cu produse alimentare, băuturi şi tutun sau comerţ cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi şi tutun. "Zenyth Pharmaceuticals"a raportat pentru 2012 un profit net de 2.704.761 lei, de patru ori mai mic decât în anul precedent, care a fost de apogeu, cu profit de 10.682.883 lei. Scăderea profitului a fost cauzată, în principal, de scăderea vânzărilor, reflectată într-o cifră de afaceri cu 6 milioane lei mai mică: 17.917.842 lei în 2012, de la 24.278.640 lei în 2011. Patroana afacerii, Paulina Ailincăi, s-a ocupat anterior de vânzarea vinurilor, prin firma "Forest Bar" SRL Piatra Neamţ. Acum, la "Zenyth Pharmaceuticals" are obiectul principal de activitate fabricarea preparatelor alimentare omogenizate şi alimentelor dietetice.
Sursa: www.antitepari.ro

