Cea mai frecventă schimbare a aspectului fizic, care este notabilă fără prea mari eforturi şi care sporeşte considerabil stima de sine, este remodelarea sânilor, unul din punctele cheie ale chirurgiei estetice, intervenţiile din această categorie fiind dintre cele mai complexe. Totodată, acestea sunt şi extrem de solicitate, fiind reale soluţii pentru femeile care doresc un bust impresionant, cât şi pentru cele care vor sa reducă din volum, sau care în urma unei mastectomii, doresc să-şi recupereze imaginea de altădată. ”Cea mai întâlnită intervenţie din această gamă este mărirea sânilor cu implant siliconic. Acesta se plasează sub glanda mamară sau sub muşchiul pectoral, având ca scop mărirea bustului în cazul persoanelor nemulţumite de dimensiunea lor naturală, redarea volumului sau atenuarea unei asimetrii. Aspectele legate de forma şi volumul siliconului se vor discuta în cadrul unui consult preoperator, pentru a obţine un echilibru al proporţiilor corporale şi un aspect atrăgător şi armonios”, a declarat dr. Cristian Niţescu, medic primar chirurgie plastică şi doctor în ştiinţe medicale, Clinica Dr. Cristian Niţescu. O altă procedură solicitată este cea de ridicare a sânilor. Pierderea în greutate, sarcina, alăptarea pot afecta forma şi fermitatea acestora. În acest caz, femeile pot recurge la acest tip de intervenţie, cunoscută şi sub denumirea de mastopexie. Operaţia presupune rearanjarea ţesutului mamar şi mutarea poziţiei areolei, fără a modifica dimensiunea sânului. Fermitatea sânilor se obţine prin îndepărtarea excesului de piele. ”Acest tip de procedură este adesea solicitată de femei care au născut, care au alăptat, sau care au slăbit mult în urma unui regim alimentar. Elasticitatea cutanată scade și odată cu înaintarea în vârstă, și multe persoane, deşi sunt mulţumite de mărimea sânilor, doresc un plus de fermitate şi o formă tinerească. Bineînţeles că ridicarea sânilor se poate realiza concomitent cu implantul mamar, în cazul în care se doreşte şi un plus de volum”, a mai declarat dr. Cristian Niţescu. Tot în cadrul chirurgiei sânilor, este inclusă şi reducţia mamară. Acestă operaţie, pe lângă redarea unui aspect fizic echilibrat, ajută la îmbunătăţirea calităţii vieţii prin eliminarea durerilor de spate, gât şi umeri cu care se confruntă majoritatea femeilor cu sâni mari. ”Majoritatea persoanelor care apelează la această intervenţie o fac cu scopul de a ameliora sau chiar de a scăpa definitiv de durerile provocate de mărimea bustului. Reducţia mamară le permite totodată să se simtă mult mai bine în propria piele şi să îmbrace haine care altădată nu le avantajau”, a declarat dr. Cristian Niţescu. Orice intervenţie de chirurgie a sânilor trebuie să deservească unui scop bine definit şi să respecte normele estetice prinvind proporţiile, mărimea şi forma. Aici intervine măiestria şi experinţa chirurgului plastician, persoana potrivită care poate îmbina cerinţele, dorinţele şi necesităţile clienţilor cu abordarea estetică corespunzătoare fiecărei persoane în parte.

