Cele mai la îndemână informaţii despre chirurgia estetică sunt la un click distanţă. Dar sunt ele oare corecte? În ceea ce priveşte sănătatea şi integritatea corporală, deciziile trebuie luate cu foarte mare atenţie, bazate pe sfaturile unui specialist acreditat şi specializat în chirurgia plastică. În acest sens, dr. Cristian Niţescu, unul dintre cei mai cunoscuţi chirurgi esteticieni din România, lansează două platforme online dedicate persoanelor interesate de remodelarea corporală. Implantul mamar si liposucţia reprezintă unele dintre cele mai solicitate intervenţii la ora actuală, iar informaţiile care se găsesc în mediul online sunt dintre cele mai vaste şi evazive. ”M-am gândit să realizez aceste site-uri în ideea în care majoritatea persoanelor îşi caută răspunsurile la întrebări în mediul online. Consider că este absolut necesar ca aceste informaţii să fie în primul rând corecte, clare şi atotcuprinzătoare. Cel mai important aspect este ca ele să fie furnizate de către un specialist, a cărui experienţă în domeniu poate atesta nişte decizii. De cele mai multe ori, în cabinetul medical, ne confruntăm cu persoane informate greşit, care ajung să ia o hotărâre neavând la bază nişte recomandări sau indicaţii pertinente. Punctul de plecare într-un asemenea demers este de cele mai multe ori asigurat de mediul online, şi atunci este necesară o informare cât mai exactă”, a declarat dr. Cristian Niţescu, medic primar chirurgie plastică şi doctor în ştiinţe medicale, Clinica Dr. Cristian Niţescu. Site-urile www.marire-sani-silicon.ro şi www.lipoaspiratie-liposuctie.ro vin în întâmpinarea persoanelor care doresc să apeleze la serviciile unui chirurg estetician, cu cele mai noi informaţii legate de aceste două proceduri. Ce reprezintă? cum se realizează? care sunt indicatiile pre şi post operatorii? cine se pretează la astfel de intervenţii? care sunt paşii de urmat în acest sens? sunt doar câteva dintre întrebările care îşi vor găsi răspuns pe aceste site-uri. Articole tematice vor veni în completarea imaginii de ansamblu pentru o informare cât mai precisă şi satisfăcătoare. Sfaturile specialistului vor puncta şi vor clarifica cele mai frecvente neînţelegeri şi confuzii legate de realizarea implantului mamar şi a liposucţiei. Rezultatele unei astfel de intervenţii pot aduce o stare de bine şi confort psihic, însă de asemenea pot crea frustrări şi nemulţumiri. O decizie care ţine de aspectul fizic trebuie luată în cunoştinţă de cauză, alături de un chirurg estetician care va poate conduce către rezultatele mult aşteptate. De reţinut este faptul că specialistul este cel care stabileşte succesul unei intervenţii, în funcţie de raportul medical al fiecărei persoane în parte şi de hotărârile care se iau pe baza acestuia. Informaţiile furnizate în mediul online sunt generale. Tocmai din acest motiv este extrem de important să urmaţi cu încredere sfaturile chirurgului estetician!
Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

