Cum ne mentinem echilibrul nutritional in vacanta?

Dacă în zilele obişnuite respectăm un program alimentar bine stabilit, în care nu permitem excesele, în vacanţă lăsăm tentaţiile culinare să ne atragă, din toate părţile, în capcana lor. Sub pretextul „îmi permit orice pentru că sunt în vacanţă”, în cele din urmă tot noi vom plăti cu ceva ce nu are preţ: sănătatea noastră.

Cum putem să facem faţă ofertei culinare atât de apetisante din vacanţa noastră, mai ales dacă este şi all inclusive?

În mod frecvent, modul de servire în restaurantele hotelurilor cu servicii all inclusive, este bufetul suedez, de tip „mănânci cât poţi”. Este un mod de servire pe care specialiştii în nutriţie îl consideră un veritabil pericol, mai ales că unii oameni de ştiinţă au calculat că o persoană poate mânca într-o astfel de ocazie 3000 de kcal şi aceasta în cel mult 2 ore. Specialiştii în nutriţie ne sfătuiesc ca atunci când avem de-a face cu astfel de ocazii să începem masa prin a bea 1-2 pahare de apă, apoi trecem pe la sectorul de salate, peste care nu adăugăm sare, ulei, maioneză sau sosuri în exces, ci le condimentăm cu plante aromate (oregano, salvie, busuioc), suc de lamâie sau oțet balsamic și pe care nu le îmbogățim cu mezeluri sau brânzeturi grase. La felul principal să încercăm să eliminăm o parte din alimentele care conţin grăsime multă, cum ar fi șnițele, chiftele, tocănițe, iar garnitura să fie formată în primul rând din vegetale, orez brun sau paste din făină integrală. De asemenea, deserturile pot fi sărite sau înlocuite cu fructe proaspete.

De asemenea, nu trebuie să fim comozi. Chiar dacă este vacanţă, nu trebuie să încurajăm sedentarismul. Orice fel de mişcare este benefică, o plimbare după ce am servit masa, în ritm alert sau o alergare uşoară pe malul mării va compensa orice exces culinar făcut în timpul nostru de vacanţă.

Cum ne recuperăm nutriţional după o vacanţă cu excese culinare?

Dacă totuşi cădem în ispită şi comitem „abuzuri” culinare în vacanţă, putem recupera printr-un regim alimentar mai strict. Important este, menţionează nutriţioniştii, să nu comitem abuzuri peste abuzuri, deoarece vom distruge orice echilibru nutriţional pe care l-am clădit în timp. După o zi sau o noapte de „răsfăţ” culinar, este bine să consumăm a doua zi multe salate şi fructe. Dacă dorim ceva mai consistent, putem opta şi pentru un preparat din peşte, fără să fie însă prăjit sau afumat. De asemenea, cantitatea de lichide consumate trebuie să fie dublă,  acestea însemnând apă plată sau minerală cu lămâie, ceaiuri şi infuzii, iaurturi degresate. La fel de benefică pentru „recuperare” este şi mişcarea fizică.

După o vacanţă în care am consumat alimente cu un conţinut bogat de grăsimi inclusiv nivelul colesterolului „rău” creşte.

Pâinea Dobrogea Benecol poate fi adăugată la dieta de recuperare post-vacanţă, datorită beneficiului său adus asupra sănătăţii. Ea este singurul produs din făină integrală de secară cu adaos de esteri de stanoli din plante, un ingredient testat la nivel mondial ce ajută la scăderea colesterolului. Pâinea este produsă de către Dobrogea Grup, într-un sistem integrat de Management al Calităţii, Siguranţei Alimentului şi Mediului şi se comercializează în două gramaje:  80 g reprezentând o doză zilnică de patru felii pâine ce conţin cele 2 g de plant stanol ester necesare reducerii colesterolului şi de  240g reprezentând doza de utilizare pentru 3 zile de dietă.