Ti-ai ales deja destinatia de vacanta? Vezi aici ce vaccinuri trebuie sa faci inainte de plecare

Îţi doreşti să călătoreşti cât mai des şi în cât mai multe locuri? Fiecare călătorie te îmbogăţeşte, te schimbă şi îţi aduce amintiri pentru o viaţă. Pentru ca toate aceste amintiri să fie plăcute, e bine să te informezi înainte pentru a nu avea mai târziu surprize neplăcute.

Medicul epidemiolog îţi evaluează riscul de îmbolnăvire şi îţi face recomandările necesare iî funcţie de destinaţia aleasă, condiţiile de cazare, igiena alimentară, starea ta de sănătate. Recomandările medicului epidemiolog pot include imunizarea prin vaccinuri specifice, medicaţia profilactică şi sfaturile medicale de călătorie. Aceste sfaturi pot fi legate fie de consumul de apă şi evitarea alimentelor infectate, muşcăturile de insecte (ce pot transmite boli infecţioase), fie de bolile cu transmitere sexualăa.

Planificarea călătoriei

Este recomandat să discuţi din timp cu medicul epidemiolog despre riscurile medicale care pot apărea în timpul călătoriei. Ideal, programarea la medicul epidemiolog trebuie realizată cu minim 4-6 săptămâni înaintea călătoriei, deoarece majoritatea vaccinurilor au nevoie de timp pentru a atinge eficienţa crescută (2 săptămâni). Chiar dacă urmează să pleci în vacanţă în mai puţin de 4 săptămâni, este bine totuşi să consulţi medicul epidemiolog care îţi poate oferi informaţii importante pentru sănătatea ta.

De ce să te fereşti de înţepăturile de ţântar?

Febra Galbenă este o boală tropicală gravă ce necesită vaccinarea mai ales în anumite zone geografice. Febra Galbenă se transmite prin înţepătura ţânţarului. Este întâlnită frecvent în Africa, Asia şi America de Sud, mai ales în mediul rural. Atenţie: pentru a vizita anumite ţări (unde febra galbenă este considerată boala endemică) îţi este solicitat certificatul de vaccinare la sosirea în ţara respectivă. Poţi să previi boala prin vaccinarea cu o singură doză, efectuată cu minim o lună – 2 săptămâni înainte de data călătoriei.

Atenţie la bolile cu transmitere pe cale respiratorie!

Multe boli infecţioase pot fi contactate prin răspândirea agentului patogen prin intermediul aerului. Potrivit prof. dr. Doina Azoicăi din cadrul clinicii Medicover Iasi, bolile ce se pot contacta pe calea aerului se manifestă fie prin simptome grave, fie prin complicaţii serioase.

Meningita meningococică - determină epidemii în Africa Subsahariană, Asia şi America de Sud. Cazuri sporadice de boală au fost observate la turiştii care au călătorit în ţările aflate în plina epidemie;

Rujeolă - poate duce la pneumonie şi complicaţii neurologice serioase

Difteria - se întâlneşte în special în zonele subtropicale şi tropicale, unde vaccinarea nu se face în mod sistematic prin planificare

Transmiterea unor agenţi patogeni

Imunizarea prin vaccinare este de asemenea recomandată pentru prevenirea unor boli infecţioase. Iată câteva exemple de boli transmise prin intermediul mâinilor contaminate sau prin consumul de apăa sau alimente contaminate:

Febra tifoidă - produsă de Salmonella typhi, încă frecventă în ţările subdezvoltate din Africa, Asia şi America de Sud;

Hepatita acută tip A - întâlnită de asemenea în zonele mentionate mai sus

Poliomielita - o boală infecţioasă severă, produsă de virusurile poliomielitice

Combinatii posibile structuri antigenice

Vaccinul anti-rujeolă poate fi folosit în combinaţia antirujeolă - rubeolă - oreion;

Vaccinul anti-difteric poate fi inclus într-o combinaţie cu efect protector dublu, vaccinul antidifteric şi antitetanic.

„Cea de-a doua combinaţie de structuri antigenice este benefică, dat fiind faptul că tetanosul este o boală gravă, deseori mortală. La o persoană nevaccinată sau incomplet vaccinată, tetanosul apare prin contaminarea unei plăgi cutanate cu particule de sol care conţin bacili tetanici”, a explicat prof. dr. Doina Azoicăi, medic primar epidemiologie şi vaccinuri internaţionale, în cadrul clinicii Medicover Iaşi.

Hepatita cu virus B

Deşi este întâlnit frecvent şi în alte părţi ale lumii, riscul de a contacta virusul este foarte ridicat în Africa Subsahariană, Asia de Sud-Est şi China şi mediu în Europa de Est şi Sud-Est, ţările din bazinul mediteraneean şi America Latină. Atât bolnavii de hepatită acută sau cronică cu virus B, cât şi purtătorii aparent sănătoşi ai virusului sunt contagioşi prin sânge, secreţii vaginale, spermă sau saliva.