Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

Cum va fi rezolvata problema spatiului insuficient la Spitalul Judetean din Ploiesti?

Lipsa de spațiu pentru Spitalul Județean de Urgență Ploiești a fost subiectul unei întâlniri între conducerea Consiliului Județean Prahova și Primăriei Ploiești. Primarul interimar, Cristian Ganea și viceprimarul, Răzvan Ursu s-au întâlnit cu președintele Mircea Cosma și vicepreședintele, Bogdan Toader pentru a găsi o soluție viabilă pentru suplini lispa acută de spații a unității sanitare.

"A fost analizată situaţia alarmantă a lipsei de spaţiu în care funcţionează Spitalul Judeţean Prahova. Am găsit o soluţie prin preluarea unui număr de 8 clădiri din cartierul Triumf, aflate în diferite stadii. Totodată, Spitalul Judeţean va fi dotat cu 400 de paturi, proiect elaborat de Ministerul Sănătăţii şi reprezentanţii Băncii Mondiale. Această soluţie a fost conturată în această dimineaţă, iar la această şedinţă, au fost prezenţi alături de mine viceprimarul Răzvan Ursu şi preşedintele Mircea Cosma, iar pentru informarea juridică asupra terenurilor şi clădirilor a fost convocat Florin Petrache, directorul Direcţiei de Patrimoniu. De asemenea, în cadrul acestui proiect este prevăzută şi construirea unei parcări care să ajute la transformarea Spitalului Judeţean Prahova într-un punct modern şi european aşa cum merită toţi prahovenii!", a scris Cristian Ganea, primarul interimar al Ploieştiului, pe pagina de Facebook. Vicepreședintele Consiliului Județean, Bogdan Toader a declarat pentru stireaph.ro că în termen de o săptămână va fi prezentat un proiect pe 20 de ani, proiect care prevede amenajarea unei parcări în zona laterală a spitalului, extinderea acestuia pe o suprafaţă de peste 11000 mp şi amenajarea unor case aflate în apropiere care să funcţioneze cu regim de policlinică.