Gastric Sleeve: cea mai eficienta solutie pentru obezitatea morbida

“Eram obez, mă mişcam tot mai greu şi aveam nevoie de ajutorul altor persoane pentru a face chiar şi cele mai simple şi obişnuite lucruri”. Aceasta este povestea similară a persoanelor care suferă de obezitate şi pentru care ideea de a avea o viaţă normală îşi pierde sensul sub povara dificultăţilor aduse de această boală.

Conform celor mai recente studii ale Biroului European de Statistică, obezitatea constituie un factor de risc în aproximativ 75% din bolile contemporane, iar în România, una din 3 persoane este supraponderală şi una din 4 – obeză. La nivel naţional, numerele sunt în creştere de la an la an, astfel încât în prezent există peste 3,5 milioane de obezi, iar dintre aceştia doar 10% merg la un control medical şi doar 1% dintre ei sunt incluşi într-un program naţional de educaţie împotriva obezităţii. Această problemă devine din ce în ce mai apăsătoare în contextul în care în ţară avem aproximativ 300.000 de persoane cu obezitate morbidă ce ar avea nevoie de soluţia salvatoare pe care doar chirurgia bariatrică o poate oferi. În plus, în majoritatea spitalelor de stat nu există aparatura necesară pentru astfel de proceduri, iar acolo unde există, costurile sunt foarte mari.

Totuşi, la capătul acestor statistici îngrijorătoare, există locuri în care speranţa încă există. Având deja 3 ani de expertiză în domeniul chirurgiei obezităţii, Spitalului Sfântul Constantin din Braşov a redat zâmbetul şi posibilitatea începerii unei noi vieţi pentru zeci de pacienţi aflaţi chiar la un pas de moarte din cauza acestei boli.

Marian Oprea este unul dintre aceştia. Diagnosticat încă de la 12 ani cu obezitate morbidă, acesta a moştenit problemele metabolice şi de greutate ale părinţilor şi a ajuns la 33 de ani să cântărească 210 kilograme. Multiplele încercări de a slabi, fie prin sport, medicină naturistă şi chiar înfometare, au fost fără succes, starea i s-a înrăutăţit progresiv şi a ajuns să fie imobilizat la pat şi supus riscului ca organismul să-i cedeze în orice clipă sub presiunea bolilor cauzate de obezitate. În aceste condiţii, a fost nevoie de o decizie drastică, dar salvatoare: operaţia de micşorare a stomacului (Gastric Sleeve) realizată în cadrul Spitalului Sf. Constantin din Braşov. "La spitalele de stat nu prea am găsit multe variante. În România nu este foarte accesibilă. Costurile operaţiei fiind mai mari de 5.000 de euro, iar pentru un bugetar sau un om de rând este foarte greu să adune aceşti bani", spune Marian Oprea.  Impresionaţi de cazul extrem de dificil, echipa de medici a Spitalul Sf. Constantin din Brasov, Centru de excelenţă în chirurgia obezitatii, i-au oferit lui Marian operaţia gratuit. "Cazul domnului Oprea era într-adevăr extrem de dificil, iar intervenţia chirurgicală era absolut esenţială nu doar pentru a-i schimba viaţa, cât şi pentru a-i permite acestuia s-o continue. Cineva trebuia să-i ofere acest sprijin. Astfel de centre care au activitate continuă sunt doar câteva. Eu spun că suntem printre primii trei din ţară ca număr de cazuri şi singurii care facem acest tip de chirurgie prin ombilic", spune Bogdan Moldovan - şef secţie chirurgie a Spitalului Sf. Constantin din Braşov.

În urma intervenţiei laparoscopice realizate de doctor Bogdan Moldovan şi echipa Spitalului Sf. Constantin din Braşov, Marian Oprea a slăbit într-un timp record peste 100 de kilograme. „După un an de zile sunt un alt om, am altă viaţă! Sincer, de multe ori, stau şi mă minunez de cum eram şi cum sunt acum! Înainte purtam mărimea 7XL şi aveam haine făcute pentru oameni de peste 200 de kilograme”, spune Marian Oprea despre povestea sa de succes trăită alături de echipa Spitalului Sf. Constantin din Braşov. Marian are acum grijă să-şi păstreze greutatea constantă, concentrându-se în mod deosebit asupra alimentaţiei şi în acelaşi timp bucurându-se de noua viaţă oferită de chirurgia bariatrică. Scăderea masivă în greutate şi diminuarea senzaţiei de foame au contribuit nu doar la dispariţia complexelor, ci şi la îndeplinirea visului de a deveni DJ în timpul liber, pe care Marian şi l-a îndeplinit după operaţie. Marian Oprea nu este singurul pe care echipa de medici a Spitalului Sf. Constantin din Braşov l-a ajutat să-şi redobândească sănătatea şi bucuria de a trăi. Zeci de foşti pacienţi s-au întâlnit pe 23 iunie 2014 pentru a sărbători cei 3 ani de la introducerea chirurgiei bariatrice la Braşov, în premieră la Spitalul Sf. Constantin şi noua viaţă pe care acestă intervenţie le-a oferit-o.

Experienţa Spitalului Sf. Constantin:

- 28 iunie 2011: Primul caz Gastric Sleeve de la Spitalul Sf. Constantin, intervenţie introdusă în premieră la Braşov, iar până în prezent Spitalul Sf. Constantin numără peste 140 de cazuri operate

- 6 aprilie 2012: primul Gastric Sleeve LESS: chirurgie transombilicală fără cicatrici, în premieră pentru România

- 10 ianuarie 2014: intervenţia Gastric Sleeve cu nr. 100 efectuată la Spitalul Sf. Constantin

- pacientul cu cea mai mare greutate: 236 kg (-36 kg în 2 luni după operaţie)

-  pacientul cu cea mai mare scădere in greutate: -115 kg (210 kg greutatea iniţială)