Consilier ploiestean, mesaj emotionant pe facebook in ajunul Zilei Nationale

Un consilier municipal social-democrat a publicat, cu puțin timp în urmă, pe pagina sa de facebook un mesaj emoționant și mobilizator pentru ploieșteni. Avocatul George Botez și-a cerut scuze ploieștenilor în numele întregii administrații locale pentru sincopa înregistrată în ce privește iluminatul festiv și a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Naționale a României.

“Doamnelor și Domnilor!

Să încep cu scuze pentru problema iluminatului ornamental în Ploiești? O voi face deși, cu sinceritate vă rog să mă credeți că suntem în aceeași barcă a deziluziei. Îmi cer scuze în numele altora, puțin preocupați de problemele urbei. Însă pentru dumneavoastră aceste lucruri nu trebuie să conteze. Noi, consilieri, administratori, primar și viceprimar, funcționari, avem cu toții niște datorii față de urbe. Iar dacă nu le îndeplinim, suntem toți vinovați! Ce vă pot spune este că salut inițiativa dumneavoastră civică! Știu că este una formală, că ați vrut să arătați obrazul administrației și ați reușit! Personal vă asigur că vom încerca cea mai bună variantă pentru Ploiești și schimbarea din mers a celor care au alte preocupări decât bunul mers al urbei. Dar stă în puterea dumneavoastră să discerneți cine este de vină și să sancționați acest lucru la alegerile ce vor veni! Pentru că puteți și trebuie să o faceți! Vă doresc o Zi Națională în pur spirit românesc! Și, dacă mai greșim, nu ezitați să ne-o arătați!”, a scris George Botez pe facebook.