O soprană româncă a postat un mesaj șocant pe facebook, în care anunța că intenționează să-și pună capăt zilelor. Diana Croitoriu a fost găsită încă în viață, după ce ar fi luat mai multe pastile. Aceasta a fost dusă de urgență la un spital din Franța, acolo unde aceasta este stabilită.
"Peste puţin timp am să spun adio vieţii şi fiului meu. Viaţa în Franţa m-a omorât! Adio, o să ne vedem în Ceruri, o să mă reîntâlnesc cu Roxana Briban. Doamne iartă-mă! Diana", a scris Diana pe rețeaua socială. Roxana Briban este o altă soprană de origine română care s-a sinucis în noiembrie 2010, după ce şi-a tăiat venele în apartamentul ei din Bucureşti, în urma unor depresii puternice. Diana Croitoriu s-a născut în România, pe 7 decembrie 1980. A absolvit Liceu de Artă Victor Brauner din Piatra Neamţ, apoi a urmat cursurile Conservatoire Superieur de Paris. În anul 2000 s-a mutat în Châlons-sur-Marne, apoi, în 2003, în Marseiile. În prezent, soprana locuia împreună cu fiul ei la Charleville, Champagne-Ardenne. Artista româncă a fost, în cele din urmă, salvată.

