Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

Prahova este imuna la sindromul Daniel Constantin

Prezentat în media ultimelor zile ca un fel de Terminator pentru ALDE și Călin Popescu Tăriceanu, fostul vicepremier Daniel Constantin dacă-l iei la bani mărunți, e mai mult o umbră. A cui, rămâne de văzut. Ceva, ceva bănuim, dar să nu vorbim doar pe suspiciuni rezonabile, așa cum ne-au obișnuit mafioții de la anticorupție și să mai așteptăm un pic. Revenind însă la partidul ALDE și la avalanșa de persoane importante care îl părăsesc pe “dictatorul” Tăriceanu, hai să ne uităm atent în curtea ALDE Prahova, filiala care ne interesează cel mai mult, una dintre cele mai puternice organizații din țară și cea care este reprezentată la cel mai înalt nivel în administrația centrală prin Grațiela Gavrilescu, ministru al Mediului și vicepremier. Am întins antenele pe ici și pe colo și am aflat că din județul nostru, nu-l va urma nimeni pe Daniel (Terminator) Constantin. Cu alte cuvinte, din organizația ALDE Prahova nu pleacă nimeni la noua structură politică anunțată de Constantin.