Interviu cu Cătălina Bozianu, candidat PMP Prahova pentru Camera Deputatilor
- Ce propune, în câteva cuvinte, PMP românilor după alegerile parlamentare din 11 decembrie? Dezvoltați câteva dintre cele mai importante puncte din programul electoral?
- Prioritățile noastre sunt Unirea cu Republica Moldova, proces în care Parlamentul poate avea chiar ultimul cuvânt, reducerea numărului de parlamentari la 300, pentru a respecta voința românilor exprimată prin referendumul din 2009, un nou pachet de legi pe sănătate și pe educație, astfel încât aceste domenii să fie cât mai bine finanțate și să oprim furtul material și intelectual care face ravagii (unele dintre aceste legi au fost deja promovate de actualii parlamentari ai PMP), reducerea birocrației care îi sufocă pe investitorii români.
- Sunteți un om care a lucrat în administrația locală din Prahova. Din această perspectivă și din postura de deputat ce proiecte veți iniția pentru a susține orașul și județul din care proveniți? Numiți trei dintre acestea.
- Prima inițiativă pe care o voi avea eu, ca deputat, și care va fi susținută și de colegii mei, va fi amendarea Legii Bugetului de Stat pe anul 2017 în sensul alocării de fonduri pentru construcția celebrului spital de pediatrie în Ploiești. Vedeți, în campania pentru primărie, contracandidații mei au fost încă o dată incorecți cu ploieștenii, promițându-le că vor face acest spital. Eu am refuzat să spun o asemenea minciună gogonată, pentru că știam foarte bine că primăria nu poate, de una singură, să realizeze această investiție. Am spus, atunci, că acest proiect se poate realiza doar cu sprijin de la Guvern. Mă voi bate în Parlament să obțin acest sprijin chiar prin bugetul pe 2017. De asemenea, îl voi susține pe dl. Gheorghe Udriște, candidatul nostru de la Senat, în proiectul domniei sale de a determina Guvernul să înceapă linia de tren de mare viteză București-Ploiești, care ar ușura semnificativ transportul celor 20.000 de ploieșteni care fac naveta în Capitală. Numărul trei: din poziția de parlamentar, voi susține și voi ajuta orice primar din Prahova, indiferent de culoarea politică, să obțină finanțare și sprijin de la Guvern pentru proiectele sale de dezvoltare a comunității. Interesele prahovenilor trebuie puse mai presus de jocurile și patimile politice.
- Pentru că ne aflăm în ultima parte a campaniei electorale, vă rog să ne spuneți cum ați simțit competiția din acest an? Din discuțiile cu oamenii ce credeți că își doresc aceștia de la candidații care le solicită votul?
- Oamenii vor să fie reprezentați de oameni ca ei. De oameni reali, care înțeleg realitățile societății românești, nu de personaje confecționate de facebook. Tocmai de aceea, spre deosebire de alții, noi, PMP, propunem oameni reali pe care îi recomandă ceea ce au făcut în familie, în carieră, și nu personaje contrafăcute.
- În final v-aș ruga să transmiteți un mesaj prahovenilor care nu sunt încă deciși cu cine să voteze.
- Vreau să mă adresez, în primul rând, oamenilor care au fost alături de proiectul lui Traian Băsescu și la bine, și la greu: nu vă lăsați păcăliți de personajele de carton apărute în prim-planul politicii românești în ultimii doi ani, care au acaparat mesajul și partidul ridicat de Traian Băsescu. Duminică, la vot, luptați alături de Traian Băsescu și de noi, echipa sa de la Prahova, pentru români și pentru România! Votați PMP!
(P)
