Interviu cu senatorul Andrei Volosevici, candidat ALDE Prahova pentru Camera Deputatilor
Cum vi s-au părut primele două săptămâni de campanie electorală? Ce așteptări au prahovenii de la candidații partidelor?
Consider că prima parte a campaniei electorale s-a desfășurat destul de liniștit în Prahova, conform rigorilor noii legi electorale. Mi-ar fi plăcut ca toți candidații să iasă în fața locuitorilor acestui județ și să se prezinte pentru ca oamenii să voteze în cunoștință de cauză. Din păcate,
mulți dintre ei au ales să stea ascunși după sigle de partid. Sunt convins însă că prahovenii, care sunt oameni inteligenți, vor ști să îi sancționeze pe aceștia pe 11 decembrie. Prahovenii își doresc ca viitorii parlamentari de Prahova să fie oameni puternici, asumați, nu niște lași.
Încheiaţi un mandat de senator şi vă doriţi unul deputat. Ați fost primar al Ploieștiului. Din postura de parlamentar ALDE ce veți face pentru a sprijini administrația locală ploieșteană?
Am fost în permanență implicat în viața administrativă a Ploieștiului în ultimii patru ani și intenționez să merg în aceeași direcție. Primul proiect pe care intenționez să îl susțin, și mă voi lupta pentru el, se referă la introducerea subvenției la gaze. În acest fel vom elimina nemulțumirea oamenilor care locuiesc la casă și care, spre deosebire de cei de la bloc, nu primesc în acest moment subvenție pe perioada de iarnă. Apoi trebuie obligatoriu aduse clarificări la legea sportului în ceea ce privește finanțările pentru a nu ne mai regăsi în situația dezolantă în care se află în această perioadă sportul ploieștean. Militez de asemenea pentru introducerea legii lobby-ului, care va crea cadrul legal pentru parlamentarii din fiecare județ pentru a se lupta pentru atragere de fonduri pentru comunitățile lor, fără să li se aducă acuze de ordin penal. Mai sunt multe de făcut, dar acestea sunt principalele proiecte legislative pe care intenționez să mă axez.
Aveţi să-i reproşaţi ceva senatorului Andrei Volosevici? Aveţi vreo recomandare pentru deputatul Andrei Volosevici?
Sigur că întotdeauna este loc de mai bine și poate aș fi putut face mai multe pentru județul meu, dar ce vă pot spune cu siguranță este că am fost tot timpul conectat la problemele administrative și politice din Ploiești și am avut inițiative și luări de poziție publice. Nu sunt genul de politician care, după ce a fost ales, dispare din viața publică și se mai întoarce peste patru ani pentru a fi reales…mie mi-ar fi rușine să procedez așa. Deputatului Volosevici îi recomand să demonstreze, în continuare, prahovenilor, că rămâne omul faptelor și nu al vorbelor goale, pentru că, așa cum știți, și sper că am demonstrat deja Ploieștiul este România mea.

