Deputatul Gratiela Gavrilescu (ALDE): Avem cel mai bun program de guvernare!

Organizația ALDE Prahova a depus astăzi dosarele cuprinzând listele de candidaturi pentru Camera Deputaților și Senat la alegerile din 11 decembrie. După derularea procedurilor obișnuite în asemenea situații, copreședintele ALDE Prahova, deputatul Grațiela Gavrilescu a declarat:  "Astăzi, am depus, la Biroul

Electoral Județean, listele și dosarele de candidaturi ale ALDE Prahova pentru alegerile din 11 decembrie 2016. A fost un moment emoționant, pe care l-am împărtășit cu candidații și liderii noștri județeni prezenți și cu susținătorii care au droit să ni se alăture. Din nou, ne aflăm într-un moment crucial pentru viitorul ALDE și, din nou, m-am întors cu gândul la începuturi… Sunt împăcată că lucrurile au decurs așa cum ne-am dorit! Când am decis să înființăm ALDE, am făcut-o cu bună-credință și cu speranța că le vom putea oferi conaționalilor noștri un partid liberal autentic și o alternativă la ceea ce însemna politica româneasca de până atunci. Noi nu am oferit promisiuni, ci programe. Nu ne-am epuizat energiile în negocieri și polemici sterile, ci am guvernat și ne-am afirmat principiile cu claritate. Așa vom face și în continuare! Dorim să ajungem în Parlament și la guvernare pentru că vrem să facem din Romania a 7-a putere economică a Europei și pentru că vrem să le redăm România românilor! Avem candidați puternici și curajoși, începând cu președintele Călin Popescu Tăriceanu, oameni cu multă experiență în administrație, iată, aici, în Prahova, domnul Teodor Meleșcanu, domnul Andrei Volosevici, avem susținerea aleșilor ALDE, a membrilor și simpatizanților noștri- cărora, astăzi, chiar vreau să le mulțumesc, tuturor, încă o dată, pentru modul în care au muncit să strângă semnăturile necesare înscrierii și pentru încrederea pe care ne-au dat-o prin semnăturile dumnealor de susținere! Avem și cel mai bun program de guvernare, un program liberal prin care vom reuși să sprijinim, în mod real, firmele românești și românii, la ei acasă. Dumnezeu să ne ajute să reușim și vom reda România românilor!" Ai declarația video AICI.