Chiar dacă la un moment dat se vorbea despre o candidatură a președintelui PSD Ploiești pentru funcția de deputat în Parlamentul României, lucrurile par să se fi schimbat radical zilele acestea. Viceprimarul Poieștiului, Cristian Ganea, a anunțat în media locală că nu-și mai dorește o candidatură pe lista PSD Prahova și că intenționează să-și ducă la bun
sfârșit mandatul de viceprimar al orașului. Ganea le-a mulțumit colegilor de partid pentru că i-au acordat încredere și l-au propus pe lista de candidați pentru parlamentare, dar a declarat că alege Ploieștiul și că va continua proiectele începute în administrația locală. “Nu vreau să dezamăgesc electoratul. Mai sunt alegeri și peste patru ani”, a spus scurt viceprimarul Cristian Ganea.

