Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

Aparitie surpriza, duminica, pe Hipodromul din Ploiesti! Fanii s-au fotografiat alaturi de el!

Pe lângă cursele de trap și de galop care, grație implicării serioase a directorului adjunct al CSM Ploiești, Lucian Rădulescu și a viceprimarului Cristian Ganea, devin din ce în ce mai spectaculoase și implicit mai atractive pentru public, reuniunea de duminică de pe Hipodromul Ploiești a avut parte de o nouă surpriză. Cei peste 1200 de spectatori care au asistat la cursele de trap și galop din programul zilei au fost plăcut surprinși de prrzența în tribunele arenei ploieștene a actorului Denis Ștefan. Denis este actor de origine ploieșteană, iar în ultimii ani și-a găsit vocația în dresajul cailor. Din 2004, când a descoperit tainele călăriei, a continuat să dobândească și să stăpânească noi abilități ecvestre. S-a perfecționat în Djighit - cascadorii călare, a început să practice și artele marțiale ecvestre, care presupun folosirea oricarei arme de pe cal și este practicant al tirului cu arcul călare, reprezentând România în competițiile internaționale. El este fondatorul și coordonatorul Programului Caii României. Denis Ștefan a venit la Hipodromul Ploiești însoțit de soția și fiica sa, a vizitat grajdurile și a avut discuții cu directorul adjunct al CSM Ploiești, Lucian Rădulescu și cu viceprimarul Crisitan Ganea și a oficiat și una dintre festivitățile de premiere. De asemenea, el a fost solicitat de foarte mulți fani prezenți pe hipodrom pentru a se fotografia împreună.