Putem s-o mai facem o dată! Putem să obţinem un loc bun după Finala Eurovision din seara asta! E nevoie doar de voinţă şi coordonare. Românii răspândiţi prin Europa pot face diferenţa. Le putem da peste bot papagalilor care se chinuie să-l scoată pe Cezar dintre favoriţi. Hai să le arătăm că suntem uniţi, că ştim să apreciem valorile şi să votăm în seara asta!
După ce a cântat impecabil vineri seară la repetiția cu costume care a fost notată de juriul internațional de specialitate, Cezar va cânta, astăzi, pentru publicul de la Malmö Arena, precum și pentru cei care vor urmări finala Eurovision Song Contest 2013 din fața micilor ecrane sau online. “Este momentul pe care, practic, l-am dorit și l-am așteptat de când am pus piciorul în Suedia. După cele două repetiții de ieri, am definitivat toate detaliile show-ului. Mă simt bine, sunt încrezător în vocea mea, în piesa pe care o interpretez și în show-ul pe care noi, românii, îl aducem pe scena de la Malmö. Îmi doresc ca în această seară să îi fac mândri și fericiți pe toți românii și pe toți cei care mă apreciază”, a declarat Cezar înainte de finala Eurovision. Cezar va fi cel de-al 14-lea concurent în finală, conform anunțului făcut vineri de organizatori. Ordinea completă a intrării în concurs a celor 26 de țări participante în finala Eurovision 2013 este următoarea: Franţa, Lituania, Moldova, Finlanda, Spania, Belgia, Estonia, Belarus, Malta, Rusia, Germania, Armenia, Olanda, România, Marea Britanie, Suedia, Ungaria, Danemarca, Islanda, Azerbaidjan, Grecia, Ucraina, Italia, Norvegia, Georgia și Irlanda. Românii nu-l vor putea vota pe Cezar nici în finală, însă reprezentantul nostru va putea primi puncte de la toate cele 39 de țări care au fost în concurs, chiar dacă nu s-au calificat în această etapă. Doritorii pot vota și prin instalarea pe dispozitivele mobile a aplicației “Eurovision Song Contest”, realizată special pentru acest concurs de organizatori.

