În seara zilei de 12 mai, Cezar și colegii săi de scenă au pășit pe covorul roșu, alături de artiștii din celelalte țări participate la Eurovision, în cadrul ceremoniei oficiale de deschidere a evenimentului. Cu toată vremea rece din orașul suedez, jurnaliștii acreditați și fanii competiției au stat mai multe ore afară, în fața Operei din Malmö, așteptând ca favoriții lor să le treacă prin față. Și, chiar dacă după reprezentanții României au mai intrat pe covorul roșu artiști din cel puțin zece alte țări, ultimul care a încheiat sesiunea de interviuri, autografe și fotografii a fost Cezar. Contratenorul a fost provocat în numeroase rânduri să interpreteze diferite arii de operă, fragmente din piesa sa de la Eurovision - It’s My Life -, ba chiar și un… “Merry Christmas!”, în variantă personală. “M-am simțit foarte bine în mijlocul fanilor și al presei”, a declarat Cezar la încheierea ceremoniei. “Că mă plac sau că nu mă plac, cu toții au vrut să afle cât mai multe despre mine – ba mai mult, unul dintre reporterii BBC mi-a solicitat o… lecție de canto ad-hoc! Iar atunci când vezi atâția oameni pasionați de ceva, când toți respiră parcă la unison, este imposibil să nu trăiești momentul alături de ei”, a mai spus artistul roman. După întâlnirea cu presa și fanii, Cezar și echipa sa au asistat, împreună cu membrii celorlalte delegații, la un spectacol dedicat începerii Eurovision. Iar la sfârșit, toată lumea s-a îndreptat spre Euroclub, unde petrecerea s-a încins repede. Și acolo, din nou, Cezar a fost asaltat de fani, dornici să facă fotografii și să primească autografe. Printre aceștia s-a aflat și o bătrânică de 95 de ani, condusă în scaun cu rotile, pe care momentul întâlnirii cu Cezar a emoționat-o până la lacrimi.
Bianca Dinescu

