Cezar “The Voice” a ajuns in Suedia/ Vezi ce a declarat romanul inainte de finala Eurovision!

Corespondenţă din Malmo

Cezar “The Voice” a ajuns in Suedia/ Vezi ce a declarat romanul inainte de finala Eurovision!În dimineața zilei de 8 mai, delegația României la Eurovision a ajuns la Malmö. Plecarea a fost în zori, iar Cezar și echipa care îl însoțește în Suedia au făcut o escală la Praga, apoi la Copenhaga, de unde autobuzul îi aștepta deja să îi ducă în Malmö, la hotelul unde sunt cazați, aproape de Turning Torso Tower (“Turnul răsucit”), un zgârie-nori impresionant, unul dintre simbolurile orașului. Cu toată oboseala după o noapte albă, românii au făcut un drum până la Malmö Arena, locul unde, peste o săptămână, Cezar, Alexandra Toma (backing vocal) și cei patru dansatori vor urca pe scenă, în cea de-a doua semifinală a Eurovision Song Contest 2013. Pregătirile pentru amenajarea Centrului de presă sunt încă în toi, dar repetițiile au început de câteva zile, astfel că am putut trage cu ochiul, pe furiș, la repetiția concurentului azer Farid Mammadov, aflată în plină desfășurare. Drumul de întoarcere a dezvăluit un Malmö înțesat de simboluri ale Eurovisionului, logo-ul fluture al evenimentului colorând tot orașul. Seara s-a încheiat în centrul vechi și plin de viață al orașului, la un pahar cu ceai, savurat din plin, după o zi în care temperatura aerului abia dacă a atins jumătate din gradele Celsius lăsate la București... “Sunt nerăbdător să urc pe scenă pentru prima repetiție, în această după-amiază. Am luat deja pulsul evenimentului, cu ajutorul câtorva dintre participanți, pe care i-am întâlnit. Malmö este un oraș liniștit, dar cu o energie pozitivă, care mă încarcă”, sunt gândurile cu care Cezar pornește aventura suedeză. La rândul său, Dan Manoliu, șeful delegației României la Eurovision, speră ca repetiția de astăzi să iasă așa cum trebuie: “E foarte important ca totul să fie așa cum am solicitat organizatorilor – sunet, lumini, grafică etc. – pentru ca show-ul nostru să fie la înălțime. Atât în sensul figurat al expresiei, cât și în cel propriu - și veți afla în curând la ce mă refer”, spune el, oferind un “pont” despre ce se va întâmpla pe scenă.

Bianca Dinescu