Acum niste ani, vorbeam cu un bun prieten despre cum ar fi, peste ani si ani, sa ne intalnim intr-un parc si sa jucam sah. Desigur, ar fi o partida ipotetica, in care pionii, regina, regele, nebunii, caii, turele ar fi actorii de pe scena subtitrarilor. El deja iesise in decor. Privea comunitatea asta cu detasare. Eu… inca nu. Dar iata ca acum, cand incep, incet-incet, sa ma indepartez de aceasta lume, descopar ca imi rasare pe buze o intrebare. Nu stiu, poate pornesc iar pe panta “Ce a fost mai intai, oul sau gaina”? S-au scris articole, s-a vorbit despre filme, whatever. Totusi, pana acum mi se pare ca n-a mai apucat nimeni taurul de coarne. Nimeni n-a pus inca intrebarea cea mai arzatoare.
DE UNDE VINE FASCINATIA ASTA PENTRU TRADUCERI?
Nu stiu, sunt cateva site-uri pe internet, se razboiesc intre ele. S-au legat prietenii, s-au desfacut, s-au schimbat cuvinte grele, s-au scris pagini de roman sentimental pe forumuri. Apoi, incet-incet, toata agitatia s-a linistit, doar pentru a incepe din nou, reimprospatata, alimentata de aceeasi pasiune pe care multi o considera “bolnava”. Totusi, de unde izvorasc sentimentele astea? Nu stiu daca intelegeti la ce ma refer. Asa ca plec de la origine. Cand acum niste ani ma cauta un copil de 16 ani, din Hunedoara, spunand ca el vrea sa traduca… am fost surprinsa. Sau poate ca surprinderea vine din faptul ca privesc incidentul cu ochii de acum. Te-ai astepta ca un pusti la varsta aia, nu stiu, sa joace baschet, sa se dea cu skate-ul in parc, sa se joace Counter in retea, sa iasa cu o fata draguta la un suc, sa faca absolut orice altceva in afara de a-si manifesta dorinta de a se ingropa in fata unui computer pentru a traduce o chestie. Puteti da vina pe filme. Sunt urmarite, oricui ii plac. Evident, daca nu mai citim, alegem filmele. Cumva tot trebuie sa evadam din cotidian. Insa de aici pana la face pasul de a si traduce un film e cale foarte lunga, spun eu, mai ales cand tot romanul isi face un titlu de mandrie din propozitia: “Eu nu ma uit la filme cu subtitrare”. Evident, stim destula engleza incat sa facem asta. Si, cu siguranta, cei mai in masura sa spuna acest lucru sunt tocmai cei care se apuca de tradus. Atunci… de ce mai investim timp si cunostinte in asta? Mai sunt si altfel de exemple. Acum cateva zile m-a cautat o fata. Spunea ca are o traducere si ca vrea sa o publice. Isi cauta colaborator. Si am constatat cu surprindere ca folosise un program de traducere automata. Si mi-am amintit ca, tot acum cativa ani, ma cautase cineva care lucra la un program gen Google Translate, cerandu-mi colaborarea pentru a completa biblioteca virtuala de sintagme uzuale in limba romana. Ideea era sa faca un soft care sa faca traducerea sa sune cat mai natural cu putinta. Am refuzat. Nu doar pentru ca era o munca titanica, ci pentru ca era un proiect irealizabil. Pentru ca lucrul pe care voiau ei sa-l creeze era, de fapt, o forma de inteligenta artificiala. Poate nu mi-ati inteles motivatia, dar eu consider ca limbajul articulat este forma suprema de manifestare a sufletului, a esentei noastre, ca oameni. E ceea ce ne deosebeste de animale. Si este ceva minunat, prin diversitatea sa. O pisica face “miau” in orice colt al lumii. Un om spune “buna” in nenumarate feluri. Si, in plus fata de o pisica, salutul sau poarta un infinit de nuante afective. Acelasi salut, rostit de un program de traducere automata, ar suna, poate, la fel, dar vocea ar ramane cea robotica, plata, fada… a unei masini. Atunci… de ce investeau ei timp si cunostinte in asta? Ciudat, cand traiesti cu degetele transformate in extensii ale tastaturii si cu ochii conectati permanent la un ecran de 19 inci, sa te “ridici impotriva masinii”, nu-i asa? Dar divaghez. Tot nu am aflat raspunsul la intrebare. Ma gandesc ca e ca un joc. Un joc frumos, cu finalitate concreta. Dar este si un joc inteligent. In loc sa impusti nu stiu ce monstri, “impusti” cuvinte si expresii. O fi si nevoia de comunicare? Habar n-am. O fi nevoia de a arata ce putem, de a ne da destepti? Nu stiu. Dar, de ar fi doar asta, de ce nu ne-am apuca sa traducem din pasiune… contracte juridice? Lasand gluma la o parte, pe bune, hai sa facem un site unde sa traducem articole de pe net, cele mai misto posturi pe blogurile din afara, conversatii picante pe YM, discutii prinse din zbor, pe o banca, undeva, in Europa, cand am plecat in vacanta. De ce nu face nimeni asta? Eu nu am inca un raspuns. Poate e o boala, cum spunea alt prieten. O boala care te face sa pufnesti cand citesti sau auzi “Nu fa”. Sau poate e un leac universal. Ca atunci cand te ridici si spui ca forma corecta e “Nu face”. Ma mai gandesc, cat joc un sah, in parc. Poate imi dati si voi idei.
Articol realizat de Felixucă
