Targul cu Bunatati revine, in week-end, la Ploiesti si Campina

Târgul cu Bunătăţi revine la Campina si Ploiesti in acest sfarsit de saptamana. Producători din colţurile cu tradiţie culinara ale ţării vă vor aştepta în Campina in Parcarea Pietei Centrale, iar in Ploiesti in Parcul din fata Halelor Centrale cu produse sănătoase, din belşug. În meniul principal al Târgului cu Bunătăţi se vor găsi fructe si legume proaspete, asta daca nu ati terminat conservele de toamna, produse tradiţionale româneşti şi internaţionale, precum specialităţi din carne sau brânzeturi, dulciuri de casa, palinca, tuica si vin. Din ofertă nu vor lipsi bunătăţile pentru vegetarieni.  Merele proaspete, sucul de mere, mierea de salcâm, miejii de nuca, dulceturi, zacusca, muraturi, painea de casa vor face deliciul oricărui degustător. Pentru pofticioşii mici, dar şi pentru părinţii sau buncii lor, bunătăţile vor include  ciocolata de casă de la Arad, halviţa, turta dulce de la Bascov,  specialitaţile unguresti, fructe confiate si prajituri de casă de la Baia Mare. Daca la Ploiesti o veti intalni pe Tanti Ica din Valea Popii- Arges care aduce conservele ei delicioase cu hrean, ardei iute, zacusca de ghebe si ciuperci si o multime de siropuri si dulceturi, la Campina Domnul Neagu, va va convinge cu siguranta sa cumparati sucul proaspat de mere din livada sa de la Voinesti- Dambovita. Placinta calda de Turnu, braga si cafeaua la nisip sunt cu siguranta vedetele de la Ploiesti, insa pentru ca mai sunt zile frumoase si pentru ca mustul inca este proaspat, la Campina  va invitam la terasa care va fi organizata in Targ cu pastrama proaspata, fasole cu ciolan pe pirostrii la ceaun, must. Cei mici vor putea participa la Atelierele de lucru GRATUITE organizate special pentru ei. In cadrul atelierelor copii vor fi invatati sa confectioneze bijuterii din piele si margele, obiecte din lut folosind roata olarului, obiecte decorative prin tehnica decoupage – folosind banalele servetele, sa confectioneze moristi si sa modeleze diferite forme din baloane.

Programul targului:

Campina 12-14 octombrie, 09.00 - 20.00

Ploiesti: 12-13 octombrie, 09.00 – 20.00; 14 octombrie, 09.00-17.00

Programul Atelierelor pentru copii:

Ploiesti: 12-13 octombrie, 10.00 – 12.00; 14 octombrie, 10.00 – 12.00

Evenimentele sunt organizate de Târgul cu Bunătăţi în colaborare cu Primăria Municipiului Campina si Primaria Municpiului Ploiesti.