Antena 1 lansează pe 17 martie, în fiecare sâmbătă, de la 20.20, un nou show de succes internaţional (transforming show), în care muzica şi actoria se împletesc: “Te cunosc de undeva”. Formatul este unul dintre cele mai recente lansate pe piaţa internaţională de televiziune şi aduce în prim plan patru femei celebre şi patru bărbaţi celebri din România care vor trece prin transformări incredibile şi li se vor prezenta telespectatorilor într-o ipostază aşa cum puţini se gândeau că i-ar putea vedea vreodată. Cei opt concurează în fiecare săptămână unii împotriva celorlalţi pentru a convinge juriul şi publicul că pot intra în pielea unor artişti deopotrivă din ţara noastră şi străinătate. În fiecare ediţie, concurenţii primesc prin tragere la sorţi numele artistului pe care îl vor avea de interpretat în ediţia următoare şi timp de o săptămână vor face tot ce le stă în putinţă pentru a-i studia gesturile, inflexiunile vocii, stilul vestimentar şi prezenţa scenică, sub îndrumarea unor antrenori. Astfel, în fiecare săptămână fiecare concurent se va prezenta în faţa juriului în ipostaza unei celebrităţi şi va fi evaluat de acestă pe baza unor criterii precum: acurateţea interpretării, respectarea coregrafiei, însuşirea gesturilor specifice, credibilitate, stil etc. La transformările spectaculoase ale concurenţilor va contribui o echipă de profesionişti. Pe lângă antrenorii cu ajutorul cărora cele opt vedete ( CRBL, Delia Matache, Dan Helciug, Maria Buză, Julia Jianu, Iulian Vasile, Lora şi Jorge) vor încerca să depindă gesturile şi inflexiunile vocale ale artiştilor în pielea cărora vor intra, la transformarea lor vor lucra cei mai buni make-up artişti, stilişti şi hair stilişti, scenografi şi coregrafi. Concurenţii vor primi în fiecare ediţie a show-ului un punctaj, iar la finalul fiecărui show se va întocmi un clasament în funcţie de punctajele obţinute de fiecare. Concurenţii luptă în fiecare ediţie pentru premii în bani, dar şi un mare premiu, câştigat în marea finală. Sumele de bani câştigate vor fi donate unor cauze sociale reprezentate de fiecare dintre concurenţi. Gazdele celui mai nou show de la Antena 1 vor fi Alina Puşcaş şi Cosmin Seleşi. Alina Puşcaş a devenit cunoscută îi îndrăgită datorită rolului principal din telenovela de succes Narcisa Sălbatică, iar Cosmin Seleşi se poate lăuda cu o experienţa de peste zece ani în actorie şi televiziune.
Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

