După ce săptămâna trecută l-a transpus în scena de la ”Te Cunosc de Undeva” pe maestrul Gică Petrescu, într-o transformare de zile mari, Cezar Ouatu, solistul Filarmonicii ”Paul Constantinescu” din Ploiești va avea parte, sâmbătă seară de o altă
provocare aproape extremă. ”The Voice” îl va interpreta pe Salvador Sobral, câștigătorul concursului Eurovision 2017, cel pe care Cezar l-a jurizat în competiția europeană și despre care spune că l-a văzut încă de la început câștigător. La numai 27 de ani, cântăreţul portughez Salvador Sobral a fost conectat la o inimă artificială în aşteptarea unui transplant de inimă. El a fost internat la Spitalul Santa Cruz, din Canaxide, starea lui de sănătate fiind delicată, iar medicii aşteaptă acum transportarea unei inimi prelevate din SUA pentru a-l opera pe artist, după cum scrie jurnalul de limbă spaniolă El Pais.Artistul care a câştigat Eurovision 2017 cu piesa „Amar pelos dois“ este primul pe lista de transplanturi. Inima artificială la care l-au conectat medicii permite circulaţia normală a sângelui în organism, până când Salvador va primi noua inimă. De asemenea, conectarea artistului la acest sistem artificial îi va permite organismului să îşi recapete puterea, astfel încât să intre în operaţie cu şanse maxime de reuşită.
Salvador Sobral suferă de ani de zile de o afecţiune a inimii şi a anunţat în luna septembrie că va lua o pauză de la cariera sa artistică, pentru a-şi rezolva problemele grave de sănătate.

