Cum se va desfasura ”Noaptea la Zoo”? Ai aici tot programul!

Primăria Ploiești prin Administrația Parcului Memorial “Constantin Stere” invită ploieștenii la cea de-a IV-a ediție a evenimentului “Noaptea la Zoo”, vineri, 15 septembrie 2017. Evenimentul se va derula după următorul program:

-           18.10 – imnul de stat al României va fi intonat de eleva Luciana Matei;

-           18.30 – moment folcloric al Ansamblului “Mugur de fluier”, Școala “Constantin Stere” Bucov, coordonator profesor învățământ primar Ion Iordache;

-           19.00 – spectacolul “D’ale lui Păcală”, Teatrul Toma Caragiu Ploiești, regia Mihai Androne;

-           20.00 - Demonstrații prin mișcare pe muzică populară, Fetno cu Fitness Nico;

-           20.20 – Orchestra de muzică populară “ Flacăra Prahovei” a Filarmonicii “Paul Constantinescu” Ploiești, dirijor Marian Dovincă.

Începând cu ora 21.00, cei prezenți vor putea face o incursiune în lumea misterioasă a unei nopți în grădina zoologică. Intrarea va fi liberă. Cu acest prilej, programul Muzeului Memorial Constantin și Ion Stere – Bucov se va prelungi până la ora 20.00, iar în intervalul 18.00-20.00 taxa de intrare pentru adulți va fi redusă cu 50%, respectiv va fi de 4 lei.