„Sarbatoarea” de Halloween isi are originile in vremuri indepartate. Atunci, doua anotimpuri erau vazute ca importante, vara si iarna. Anul Nou incepea cu prima zi de iarna, la o data care, dupa calendarul modern, cade la 1 noiembrie. Mai important era insa ajunul noului an, cand avea loc festivalul sfasitului verii. In secolul 19, se pare, a fost fabricata o zeitate numita Samhain, care personifica sfarsitul verii, fiind vazuta ca „stapan al intunericului”. Puterea acesteia creste pe masura ce ziua se scurteaza si noaptea e mai lunga, fiindca ea nu poate umbla pe Pamant decat dupa lasarea intunericului. In popor se credea ca in ajunul anului nou, pe 31 octombrie, granita ce desparte lumea mortilor de cea a viilor devine extrem de permeabila. Din aceasta cauza, momentul era foarte prielnic pentru ca spiritele celor morti in cursul anului sa revina in lumea pamanteasca, bantuind in cautarea unor trupuri pe care sa puna stapanire pentru a scapa din taramul mortilor. Pragul dintre cele doua lumi, care nu se afla, practic, in nici una dintre ele, este pazit de creaturi fioroase ale tenebrelor, reprezentate ca demoni ori ca vrajitoare, ceea ce explica popularitatea unor costume si deghizatii morbide si macabre de asemenea natura. Daca nu reuseau sa captureze un om, spiritele intunericului se multumeau adesea si cu un animal, in special o pisica neagra, aceasta din urma fiind si astazi un simbol al Halloweenului.
Exista in vechime, in preajma zilei de Halloween, obiceiul de a strange lemne pentru aprinderea unor ruguri sacre, de obicei pe varfurile dealurilor, pentru comemorarea sufletelor celor morti. In acea seara, oamenii se adunau cu mic, cu mare in jurul rugurilor sfinte pentru a veghea si pentru a invoca zeii luminii sa calauzeasca sufletele mortilor din familie in taramul de dincolo. Dupa terminarea ceremoniei, oamenii luau carbuni din focul sacru pentru a-si lumina drumul spre casa, dar si pentru a aprinde un nou foc in vatra. Acest taciune era, de regula, carat intr-un nap scobit pe dinauntru, inlocuit mult mai tarziu de dovleac. Pentru a se proteja de influentele spiritelor ratacitoare, cei vechi se imbracau in costume infricosatoare si ciopleau mutre cu ranjete hidoase pe napul-felinarul in care purtau taciunele. Ei se deplasau in procesiuni foarte galagioase, rupand si trantind de pamant tot ce intalneau in cale, tot ca metoda de a pune pe fuga spiritele. Traditia rugului sfant s-a pastrat in Irlanda, Scotia si Tara Galilor. Lemnul pentru focul din noaptea de Halloween se aduna din timp si in unele regiuni exista obiceiul de a arde si un anume tip de muschi de padure. Spre deosebire de ce se petrece in America, in Europa spiritele mortilor continua sa reprezinte o parte insemnata a traditiei de Halloween. Daca pe vremuri, oamenii vegheau toata noaptea cu o torta aprinsa pe prispa casei, acum ei se multumesc sa aprinda lumanari pentru sufletele celor decedati. In aceasta noapte, oamenii poarta felurite talismane pentru a se proteja de duhurile rele. Tot pentru alungarea duhurilor intunericului se trag clopotele si se bate in lemn (deloc intamplator, in traditia noastra populara s-a pastrat aceasta vorba). In acelasi scop, inainte de apusul soarelui, se obisnuieste sa se inconjoare casa de trei ori, mergand cu spatele. In aceste zone se spune ca o persoana nascuta de Halloween poate vorbi cu duhurile.
Sursa: bucovinaprofunda.wordpress.com
