Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

Crulic a luat mentiuni speciale la Festivalul de la Varsovia/ De azi intra in cinematografe

Primul lungmetraj românesc de animaţie din ultimii 20 de ani, Crulic – drumul spre dincolo, regizat de Anca Damian, a fost chemat de două ori pe scenă în cadrul galei de decernare a premiilor ce a încheiat sâmbătă seară cea de-a 27-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Varşovia, în Polonia, ţara în care s-a petrecut drama relatată de film. O dată, pentru a primi menţiunea specială a Juriului festivalului şi a doua oară, pentru menţiunea acordată de Juriul ecumenic. „Crulic aminteşte oarecum de Walz with Bashir prin faptul că face accesibil un material complex lăsând la o parte convenţiile documentarului tipic şi mixând tehnici şi tonalităţi diferite”, scria recent Elisabeth Kerr pentru Hollywood Reporter. Filmul spune povestea reală a lui Claudiu Crulic, un român arestat în Polonia pentru un presupus furt, ţinut în închisoare în ciuda probelor ulterioare care arătau că, la data jafului, el nu se mai afla la Varşovia, şi abandonat de toată lumea până la moartea survenită în urma grevei foamei. În România, pelicula intră în cinematografe vinerea aceasta, la Hollywood Multiplex, Grand Cinema Digiplex, Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, The Light Cinema şi cinema Europa, distribuită de Independenţa Film.

Anca Romanescu