Dezvaluiri cutremuratoare! Fostul adjunct al IPJ Prahova i-a spulberat pe Negulescu si Onea!

Adrian Rădulescu, fostul adjunct al Inspectoratului de Poliție Prahova l-a spulberat pe fostul procuror Mircea Negulescu și pe șeful său de la DNA Ploiești, Lucian Onea. Rădulescu a declarat în emisiunea lui Mihai Gâdea de la Antena 3 că Negulescu și Onea constituiseră la nivelul DNA Ploiești o adevărată rețea infracțională și că acest lucru a fost și este de notorietate la nivelul tuturor instituțiilor statului. Rădulescu a spus că au fost depuse o mulțime de sesizări, iar în momentul când s-a pus în mișcare o acțiune de cerectare a plângerilor împotriva celor doi procurori, atât Adrian Rădulescu, cât și Constantin Ispas, fost șef al DGA Prahova și Emanuel Saghel, fost șef al BCCO Ploiești au fost făcuți inculpați într-un dosar instrumentat de DNA Ploiești. Despre procurorul Mircea Negulescu (zis Portocală), Adrian Rădulescu a declarat că are probe potrivit cărora acesta informa persoane cercetate în anumite dosare asupra evoluției anchetei, dar și în legătură cu perchezițiile ce urmau să se desfășoare, iar aceste informări se făceau în schimbul unor sume de bani.