Compania Unilever a semnat un parteneriat cu Grupul Genesis Biopartner pentru colectarea și transformarea alimentelor expirate în energie regenerabilă. Acestea sunt procesate în fabrica de Biogaz construită și amplasată în comuna Filipeștii de Pădure, jud. Prahova.
Compania Unilever a semnat un parteneriat cu Grupul Genesis Biopartner, prin care își ia angajamentul să livreze, pentru a fi transformate în energie, toate deșeurile provenite din alimentele expirate de la depozitul Unilever din Ariceștii Rahtivani, județul Prahova. Astfel, produsele alimentare expirate, al căror management reprezintă un cost pentru orice producător de bunuri de larg consum (margarina, înghețata, muștarul, maioneza, ketchup-ul), vor fi transformate în energie regenerabilă. Produsele Unilever vor fi transformate în biogaz si, ulterior, în energie regenerabilă, în cogenerare, în cadrul primei stații românești construite la Filipeștii de Pădure, în Prahova, de către Grupul Genesis Biopartner. Stația procesează zilnic o cantitate de 50 de tone de substrat organic și produce energie regenerabilă (electrică și termică). Energia electrică este livrată în rețeaua națională și energia termică (abur și apă caldă), către un consumator local.
Inițiativa face parte din Planul Unilever Pentru un Stil de Viaţă Sustenabil (USLP), ce își propune să reducă impactul companiei asupra mediului și să îmbunătățească impactul pozitiv asupra societății. Planul urmăreşte trei mari obiective de realizat până în 2020: să îmbunătăţească sănătatea şi starea de bine a peste un miliard de consumatori, să reducă la jumătate impactul asupra mediului de-a lungul întregului lanț de producție și să reduca consumul de materie primă agricolă numai într-un mod sustenabil. "Compania Unilever și-a asumat o politică de sustenabilitate cu obiective specifice până în 2020, iar acestea pot fi atinse în primul rând prin proiecte de lungă durată, cât și prin activități punctuale. Colaborarea cu Genesis Biopartner înseamnă un pas înainte în ce privește contribuția noastră locală la planul de sustenabilitate. Ne bucură faptul că deșeurile alimentare de la depozitul Unilever vor fi transformate acum în resurse esențiale pentru comunitate și intenționăm să găsim și de acum înainte astfel de soluții", declară Cătălin Oprișan, Supply Chain Manager Unilever South Central Europe.

