Dachser a închis anul financiar 2012 cu noi recorduri în ceea ce priveşte veniturile globale şi numărul de angajaţi. Cu toate acestea creşterea veniturilor a încetinit până la 3.7 procente. Dachser a iniţiat o creştere pentru 2013, o dată cu achiziţia operatorilor logistici spanioli Azkar şi Transunion. Incluzând veniturile provenite din aceste achiziţii şi creşterea organică aşteptată, Dachser ţinteşte să depăşească limita de 5 miliarde euro pentru prima oară în anul curent fiscal. Dachser a mărit veniturile grupului în 2012 la 4.41 miliarde EUR, ceea ce reprezintă 3.7 procente mai mult decât în 2011 (4.254 miliarde EUR). Transporturi de mărfuri în valoare de 49.8 milioane şi cântărind 37.5 milioane tone reprezintă o creştere de aproximativ un procent faţă de anul precedent. Numărul sucursalelor deţinute de companie în întreaga lume a crescut la 347. La finalul lui 2012, Dachser avea 21,650 angajaţi în întreaga lume.
Creşterea investiţiilor de capital
“Mulţi dintre clienţii noştri au perceput 2012 ca pe un an extrem de instabil economic. Încetinirea economică în Europa în cea de-a doua jumătate a anului a fost provocată de o slăbire a transporturilor de mărfuri aeriene către şi din Asia”, a declarat Bernhard Simon, şeful Consiliului de Administraţie Dachser. “Pe acest fundal am reusit să consolidăm creşterea organică a anilor precedenţi şi să menţinem poziţia noastră stabilă pe piaţă. Ca o companie familială ce planifică acţiunile pe termen lung, am adoptat un stil diferit în 2012 şi ne-am crescut investiţiile de capital cu aproximativ 10 procente.” Cu un capital de investiţii totalizând 148 milioane EUR, Dachser a continuat să îşi întărească reţeaua logistică în anul precedent şi în acest mod a pus bazele unei creşteri viitoare.
Veniturile domeniilor de activitate ale Dachser
Cel mai mare domeniu de afaceri al Dachser, European Logistics, a contribuit la veniturile din 2012 ale grupului cu 2.661 miliarde EUR (2.625 miliarde EUR în anul precedent) închizând anul fiscal cu o creştere uşoară de 1.4 la sută. Dachser Food Logistics a crescut veniturile cu 13.2 procente la 573 milioane EUR (de la 506 milioane EUR în 2011) şi încă o dată a dovedit a fi un factor stabilizator independent de fluctuaţiile economice. Domeniul de activitate de transporturi Aeriene & Maritime al Dachser a generat 1.305 miliarde EUR, realizând o creştere a veniturilor cu 7.4 la sută. Cu Malaesia şi Vietnam, domeniul de afaceri Aerian & Maritim a adăugat două noi organizaţii asiatice la reţeaua Dachser.
Perspective 2013
Dachser plănuieşte să continue a investi substanţial în expansiunea reţelelor sale Europene şi intercontinentale în anul financiar 2013. “În particular, achiziţiile noastre Iberice Azkar şi Transunion asigură stimuli noi pentru creştere”, explică Bernard Simon. Expeditorul aerian şi maritim de marfă Transunion extinde reţeaua cu locaţii adiţionale în Turcia, Argentina şi Peru. Propulsat de creşterea organică anticipată în 2013 precum şi de veniturile consolidate ale Azkar şi Transunion, Dachser spera să depăşească venituri de cinci miliarde euro pentru prima dată în 2013. “Integrarea Azkar şi Transunion face un progres rapid. Motivarea echipelor locale de a deveni o parte ce adaugă plus-valoare Dachser este extrem de ridicată”, a ţinut să sublinieze Bernard Simon. “Aşadar am început noul an cu mult dinamism şi entuziasm”.

