Tehnologia ne inconjoara si ne ajuta zi de zi sa ne mentinem sanatatea, sa ne usuram munca si sa fim mai productivi. O buna parte a aparatelelor pe care le folosim au insa ceva in comun: motorul electric. Acesta este un dispozitiv care foloseste forta electromagnetica pentru a produce energie mecanica. Pentru a realiza
acest obiectiv, motorul electric contine mai multe componente care utilizeaza un camp electromagnetic. Motoarele electrice sunt extrem de variate atat in dimensiune cat si putere, ele fiind folosite pentru dispozitive electronice minuscule, dar si automobile si alte vehicole de mari dimensiuni. Pana la urma motoarele electrice sunt cele mai eficiente metode de producere a energiei mecanice si sunt folosite intr-o gama foarte larga de aplicatii, ca sa nu mai vorbim de faptul ca sunt foarte rezistente, durabile si usor de intretinut. Aceste avantaje sunt posibile in special datorita numarului foarte mic de componente, spre deosebire de alte tipuri de motoare precum sunt cele termice si in special motoarele pe baza de combustie interna.
Din punct de vedere al constructiei, motorul electric are doua componente principale: statorul si rotorul. Statorul este, asa cum spune si numele, partea stationara a motorului. El poate sa fie compus din magneti permanenti sau dintr-un electromagnet (un conductor prin care se trece un curent electric). Rotorul este partea mobila a motorului si cea care transforma energia electrica in energie mecanica.
Deoarece ele pot fi folosite intr-o gama foarte larga de aplicatii, se pot intalni o multime de tipuri diferite de motoare electrice. Clasificarea lor se face dupa tipul de electricitate folosite (curent continuu sau curent alternativ) si modul de operare. Exista motoare care pot opera continuu, pe toata perioada de alimentare cu electricitate si motoare care functioneaza in trepte, adica, cand se introduce energie electrica rotorul se va roti pana la un punct (va produce energie mecanica in tot acest timp) dupa care se opri si nu se va roti pana cand nu se introduce din nou energie electrica(interval in care nu va produce energie mecanica). Printre avantajele acestor motoare cu trepte se numara faptul ca ele se pot roti in ambele directii si se pot opri in locatii prestabilite, ceea ce le face ideale pentru hard disk-urile calculatoarelor moderne, unde capul de citire al hard disk-ului trebuie sa se miste rapid si eficient pentru a gasi informatia cautat si pentru a o livra in felul acesta la utilizator.
Revenind la clasificarea in functie de tipul de electricitate folosit, atat motoarele cu curent continuu cat si cele care folosesc curent alternativ, au o gama foarte larga de aplicatii specifica fiecaruia in parte, unele dintre ele ne putandu-se suprapune si unde un tip de motor electric nu ar putea face fata, dar celalalt este intotdeauna incununat cu succes. Un exemplu ar fi televizoarele moderne cu ecran plat care folosesc curent direct (curentul alternativ de la reteaua de alimentare este transformat in curent prin intermediul unui convertor in interiorul televizorului). Asa cum am mentionat anterior, o buna parte din tehnologia actuala se foloseste de motoare electrice si oriunde v-ati afla este foarte posibil ca miscarile din jurul dumneavoastra sa aiba la baza activitatea unui astfel de motor. Aceasta miscare poate sa fie a unui utilaj industrial precum sunt benzile transportoare, care muta materiale utilizate zi de zi sau chiar oameni dintr-un loc in altul. De fapt, scarile rulante, sunt tot un tip de benzi transportoare, si da, ati ghicit au la baza un motor electric. Scarile rulante, sunt de fapt o serie de platforme conectate una la cealalta printr-un lant de metal care formeaza o bucla inchisa si care este pus in miscare cu ajutorul unui electromotor. Avantajul? Procesarea unui volum foarte mare de oameni, intr-un timp relativ scurt (mai scurt, cel putin, decat prin folosirea autopicioarelor) eliberand si ajutand la un flux constant in interiorul zonelor puternic circulate precum sunt mall-urile, aeroporturile si alte cladiri asemanatoare. Alte sisteme similare de transport in care sunt folosite motoarele electrice sunt lifturile, snecurile, macaralele si multe, multe altele. Motoarele electrice sunt de asemenea folosite si in alte aplicatii industriale precum prelucrarea materialelor, iar cele mai potrivite exemple sunt polizoarele, strungurile (considerate si primele masini-unealta), burghiele, pompele, alezoarele si bineinteles fierastraiele circulare. Acestea din urma folosesc un disc abraziv sau o lama care este apoi rotit la o viteza foarte mare in jurul unui ax. Scopul? De a taia si a prelucra o varietate foarte mare de materiale precum metalul, plasticul sau lemnul sau chiar materiale folosite in constructie. Bineinteles aceasta miscare de rotatie este obtinuta cu ajutorul unui motor electric.
Si instrumentele pe care folosim in gradina si in casa: motocoasele, masinile de tuns iarba, pompele de apa, suflantele si aspiratoare tot motoarele electrice folosesc pentru a putea duce la bun sfarsit aplicatia pentru care au fost proiectate. De exemplu aspiratoarele, pe care le folosim zi de zi pentru a face curatenie in casa si mentru a ne mentine sanantatea, folosesc o pompa de aer care creaza un vid partial, atragand in felul acest particulele de praf si de alte substante din covoare, draperii sau de pe suprafete solide. Vidul este creat cu ajutorul unui ventilator axial, care, evident, este rotit de catre axul unui motor electric.
Dupa cum vedeti aplicatii motoarelor electrice sunt foarte multe, iar in ziua de astazi se poate spune ca electromotorul este forta care propulseaza societatea umana inainte.

