Parcul Industrial Brazi este specializat pe activităţi din domeniul industriilor prelucrătoare.
Societatea administrator oferă firmelor locatare, în baza unor contracte ferme, o gamă largă de servicii ca:
- furnizare energie electrică;
- furnizare energie termică;
- sursă apă potabilă;
- sursă apă industrială;
- sursă apă PSI (paza şi stingerea incendiilor)
- canalizare;
- pază;
- salubritate;
- amenajare şi îngrijire spaţii verzi;
- telecomunicaţii (inclusiv acces internet)
- transport personal până la/de la locul de muncă;
- consultanţă juridică şi/sau economico-financiară;
- selecţie personal din baza de date.
AMPLASAMENT
S.C. Brazi Industrial Parc S.A. este amplasat în imediata apropiere a municipiului Ploieşti, aşezat la intersecţia importantelor magistrale de transport (feroviar şi rutier) ce leagă cele mai importante regiuni româneşti: Muntenia de Transilvania şi Moldova.
S.C. Brazi Industrial Parc S.A. este situat la 8 km de Ploieşti (235.000 de locuitori), un important centru industrial, reşedinţă a judeţului Prahova (cel mai industrializat judeţ) care dispune de o forţă de muncă înalt calificată în multe domenii. El este amplasat pe platforma industrială Brazi ce cuprinde şi unul din cele mai importante combinate petrochimice.
S.C Brazi Industrial Parc S.A. se află în comuna Brazi, judeţul Prahova, în partea de nord a platformei industriale Brazi, în apropierea drumului naţional DN la (varianta de ocolire a oraşului Ploieşti) şi a intersecţiei acestuia cu drumul naţional DN 1b.
Suprafaţa de teren aferentă societăţii este de cca. 46 ha din care 14 ha suprafeţe contruite (hale, depozite).
Amplasamentul Parcului Industrial Brazi se află la mai puţin de 100 de km de patru mari reşedinţe de judeţ: Braşov - 100 km, Buzău - 70 km, Ploieşti - 8 km şi la 60 de km de capitala ţării, Bucureşti.
În ceea ce priveşte legătura S.C. Brazi Industrial Parc S.A. cu căile de comunicaţie, se pot preciza următoarele:
- pe calea ferată, staţia de destinaţie este staţia CFR Brazi, legătura cu aceasta la centrală făcându-se prin triajul şi prin staţia tehnică a SC PETROM-OMV SA - Sucursala Brazi;
- accesul la drumul naţional DN 1 se face prin reţeaua de drumuri din incintă, racordată la drumul naţional.
La 1 km se construieşte autostrada Bucureşti-Braşov-Cluj (axa principală de transport a României).
În conformitate cu prevederile Normativului P 100/92, amplasamentul este situat în zona B, având coeficientul seismic KS = 0,25 şi perioada de colă Tc = 1,5 secunde.
Din punct de vedere climatic, amplasamentul este situat în zona climatică B pentru acţiunea vântului, corespunzând unei presiuni dinamice de bază de 0,42 KM/m2, conform prevederilor de STAS 10101/20-90
Adâncimea de îngheţ este de 80-90 cm, conform zonării din STAS 6054-77.

