Gigantul petrolier rus, Lukoil a fost contactat, în prima parte a acestui an, pentru negocieri privind vânzarea rafinăriei Petrotel Lukoil din Ploiești. Acest amănunt a fost confirmat de către vicepreședintele pe probleme de rafinare al companiei, Thomas Muller în cadrul unei teleconferințe duplex (Ploiești-Moscova). Acesta a precizat însă că rafinăria ploieșteană nu este de vânzare. O primă scrisoare de intenție pentru cumpărarea rafinăriei a fost lansată încă din luna martie a acestui an. Compania Kajel Holdings Limited, din Insulele Virgine Britanice a fost mandatată de o companie din China, respectiv China Peace Petroleum Group, din Beijing să poarte discuții pentru un eventual contract de vânzare-cumpărare. Potrivit oficialilor Lukoil nu a existat și nu există nici la ora actuală vreo intenție de vânzare a Rafinăriei Petrotel Lukoil și că oferta chinezilor a fost declinată încă de la momentul când a fost lansată.
Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

