Blat la Olimpiada! Meci trucat pe Wembley

Patru echipe, două din Coreea de Sud, una din China şi una din Indonesia, ar putea fi excluse din competiţie, după un spectacol jenant în Arena Wembley, acolo unde se dispută meciurile de badminton. Chinezoaicele Yu Yang şi Wang Xiaoli, respectiv coreencele Jung Kyung-eun şi Kim Ha-na au vrut să piardă deliberat meciul direct, pentru a beneficia de un culoar favorabil, ulterior. Ambele formaţii erau deja calificate în sferturile de finală ale competiţiei şi au considerat că un non-combat le va oferi adversari mai slabi cotaţi, mai departe. În fluierăturile spectatorilor, care erau deja enervaţi de atitudinea jucătoarelor din China, sud-coreencele au învins, în cele din urmă, doar că pentru toată lumea a fost clar că nu voiau asta. Jung Kyung-eun şi Kim Ha-na au câştigat cu 21-14, 21-11, după ce arbitrul a ameninţat ambele echipe cu descalificarea. Cititi amanunte pe www.prosport.ro