Un ploiestean s-a jucat de-a incendiul sunand la 112/ A luat si amenda pentru asta

În dimineața zilei de 26 iunie 2012, în jurul orei 9:00, s-a solicitat la Dispeceratul instituției intervenția unui echipaj pe strada Sabinelor, la blocul nr. 2, de unde se anunțase în mod repetat, la Serviciul Unic de Urgență 112,  izbucnirea unui incendiu. C.C., în vârstă de 70 de ani, a solicitat de mai multe ori în cursul acestei dimineți, intervenția echipajelor Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, sub pretextul că a izbucnit un incendiu în imobilul în care locuiește. Deplasându-se la fața locului, pompierii au constatat că anunțul nu se confirmă, și au solicitat sprijinul forțelor de ordine pentru luarea măsurilor legale. În consecință, polițiștii locali i-au aplicat persoanei în cauză, amenda contravențională în valoare de 500 de lei.